Noaptea de martie

Noaptea de martie

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



Mamei


Trebuia intr-acea noapte ca sa sufle vantul rece,
Ca sa viscoleasca-afara, ca si azi, neaparat,
Iar copacii printre crivat la pamant sa se aplece
Cand ma-mpinse-n asta lume pantecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsa, de abia scapa cu zile
Moartea groaznica, ce-n umbra multumirea si-o ranjea,
Inghetata sarutare-si-aplecase peste ea
Si pe-obraz ii scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scapase, in acea invalmaseala,
Vrand sa seada pe un scaun, doborat de osteneala,
Ca pe-o minge de nimica ma tur tea nemijlocit,
Daca doica ce, prin leafa, se afla interesata,
Nu sarea ca o leoaica sa-l opreasca deodata
Printr-un tipat ascutit.

Toti imi fura impotriva, numai doctorul, saracu'!
Se-ncercase, far' sa stie, sa ma scape de nevoi, -
Doctore, primi-te-ar sfantul, si pe tine, doica, dracu',
Ca ma nasc fara de voie nu puteati ghici si voi?
Voi puteati baga de seama, cand cuprinsi de turburare,
Ca de voie nu se iese inclestat de doua fiare, -
Si-mi facusem datoria de-a voi sa nu ma nasc
Poate ca traisem inca intr-aceasta lume mare
Ce ma face ca sa sufar, ca sa rad sau ca sa casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de vietile-mi trecute,
Care, bune ca si rele, nu-mi fusesera placute.
Poate cunosteam ce este a trai si a muri,
Poate nu mai vream sa intru si sa ies pe-aceeasi poarta,
Poate ca fugeam de viata, poate ca-mi fugeam de soar ta,
Poate vream in nefiinta, o problema-a urmari,
Poate n-adunasem inca de pe campul veciniciei
Toata iarba-ntelepciunii, toata floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pamant sa reapar,
Poate vream sa nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream tarand in ur ma o armata numeroasa
Ca sa trag peste popoare brazda mea cea sangeroasa
Si sa renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream sa fiu vreun Neron peste-o alta Roma noua,
Ca s-apar posteritatii cum si el ne-apare noua
Si sa-i las ca o enigma caracter ul meu bizar.
Poate vream sa fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu camasa desfacuta peste pieptu-i de atlet,
Si sa stau, cantand din bucium, intr-a codr ului racoare
Pe cand apele la vale, vorba lor si-o spun incet.
Poate vream ca sa fiu umbra, poate vream sa fiu lumina,
Trasnet care mistuieste, aer, apa, fum, scantei,
Sau o f loare ce pe tarmuri de paraie se inclina
Si da vantului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream sa fiu de toate sau nimica sa fiu poate,
Poate chiar ca niciodata sa fiu om nu m-am gandit,
Sa m-adun de pe tot locul, sa fiu unul strans din toate
Si sa-mi las nemarginirea ca sa intru-n marginit.
Si ce lupta trebuieste din ce sunt sa fiu iar visul,
Si ce crude suferinte pana ce sa trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai si lung si mic;
Pana ce uitand de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Sa-ncetez sa mai fiu timpul si sa nu mai fiu nici locul,
Si sa pot sa fiu din toate fara ca sa fiu nimic.
Parul meu de asteptare o s-albeasca sau sa cada,
Ochii mei au sa priveasca cate n-ar voi sa vada,
Pieptul meu are sa geama sub atingeri de dureri,
Corpul meu o sa se plece cu incetul in ruine,
Mintea mea n-o sa mai puna graniti intre rau si bine,
Si veninu-amaraciunei il voi bea chiar din placeri.
Cel putin de-am sti ursita ce indeplinim in lume,
De-am sti golul care-l umplem c-o faptura si c-un nume,
Sau de-am sti de ce ne ducem, sau de-am sti de ce venim
Nastem oare pentru-a naste, si traim ca sa traim?
Sau tot scopul nostru este sa lasam mereu in urma,
Prin copiii care-i nastem, alte umbre ca si noi
Ce-n pustiurile vietii, insemneaza cate-o urma
Stearsa de furtuna vremii sau de alte urme noi?

Toti imi fura impotriva intr-acea fatala noapte,
Si zdrobit de-mpotrivire m-am nascut si am trait;
Dar nici Muzele pe-atuncea, leganandu-ma in soapte,
Nu puteau ca sa prevada c-am sa fiu un urgisit.
Muzicile rasunara la botezul meu cu fala,
Si parea ca intr u-n viata pe o poarta triumfala
Iar purtat intre dantele, de-ofiteri muiati in fir,
Ma plimbam din brate-n brate, fraged ca un trandafir.
Pare ca fusese-o lume destinata sa m-astepte,
Si ca am de mostenire tronuri pe-ale caror trepte
Pun coroane seculare toti feciorii de-mparati.
A! batjocura amara! Eu eram din condamnati,
Faceam parte din ocnasii ce pe subrede picioare
Isi tarasc ale lor zile ca ghiulele-obositoare,
Si de-aveam sa urc, cu timpul, pe vreo culme radioasa
Ca si eu sa-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar,
Noapte, blestemata noapte, clipa rea si nemiloasa,
Infiereze-te azi plansul ca si rasul meu amar.

(1895)





Noaptea de martie


Aceasta pagina a fost accesata de 1043 ori.