Accente intime

Accente intime

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



In zilele aceste cand inima expira,
Cand egoismu-n aer ca molima planeaza,
Cand florile simtirii din piepturi se reteaza,
Cand bunul trai e tinta la care se aspira,
Cand orice este nobil ne lasa reci si muti,
Cand fruntea si-o ridica toti oamenii cazuti,
De ce nu e putinta s-adormi pe neasteptate
Si tocmai peste-un secol, nembatranit d-etate,
Sa te destepti prin far mec la viata si lumina,
Calcand intr-un nou secol pe-a vechiului ruina!
Nu plang pe-o soarta cruda ce-n veci ma urmareste:
O inima ce simte o data se zdrobeste!
De mic Fatalitatea in cartea ei m-a-nscris
Sa trec prin asta lume cum trece un proscris,
Dar plang ca nu vad cer ul ce-n ochi se oglindeste
Prin ochiul Omenirii la inime transmis!
De cate ori in taina, creand o lume-ntreaga,
Distr ug pe cea reala, rup lantul ce ma leaga,
Si pentr u alte zile ma simt ca sunt nascut:
Familii, tari, fruntarii, le sterg prin cugetare,
Si ridicand pe tronu-i familia cea mare,
In patrie comuna vad globul prefacut!
Simtiri mici si inguste din epocile noastre,
Destule generatii in scutecele voastre
Le-ati infasat, si ele, tot prunce au ramas:
Al secolului nostru cu secolul din urma
Voi sunteti compromisul spre-a face un nou pas;
Facutu-l-ati? Raspundeti, caci secolul se curma
Si celalalt de-acuma ridica al sau glas!


Ah! inima de lacrimi mi-o simt atat de plina;
In locu-va, raspunsul, sunt ele care-l dau!
Mai mult ca totdeauna povara ne inclina
Si se refuza paine acelor care n-au!
Mai mult ca totdeauna pamantu-acesta mare
Nu poate sa hraneasca pe toti cati a nascut,
Mai mult ca totdeauna, nimic e-o cugetare,
S-o frunza e poetul de crivate batut!
Saracul si bogatul n-au loc l-aceeasi masa
S-aceeasi atmosfera pe univers apasa,
Schimbarea nu exista decat in proceduri;
De sunt zambiri pe buze, in suflete sunt uri;
Dispretul covarseste pe-acela ce nu stie
Ca lumea este-o casa de joc de stosarie
In care se despoaie prin orisice mijloc
Si ca se-ngaduieste sa aibi prin pozunare
Carti bine masluite spre-a face bancul mare,
Destul sa nu te prinda vreun altul mai excroc!
Eu nu visasem lumea, desigur, precum este,
Si cand ma destept astazi s-o vad fara de veste,
Imi vine cateodata sa ma ascund, sa fug,
Sau singur, fara mila, smintit, sa ma distr ug,
Sa nu mai vad lumina din cerul plin de soare,
Si haina vietii-n zdrente s-o lepad la picioare!
Sar mani copii ce inca la san de scumpe mume
Zambiti acestui soare, nestiutori de lume,
Voi, care-aveti un suflet umplut de bunatate
Si care-aveti sa pierdeti acea virginitate
De cugete-aurite din inimi inocente,

Nentelegatori inca de-aceste lungi lamente,
Cu frunti mult mai senine c-al cerului azur,
Cu suf lete curate ca focul cel mai pur,
De e s-a voastra soarta ca sa intrati ca mine
In cercul unui haos de inimi in ruine,
Inchideti ochii vostri; Muriti; nu mai intrati;
Veniti curati in lume, iesiti din ea curati!
Ce? Plansul ma ineaca si nu mai am putere
Sa-nabusesc in mine accentul de durere
Cand mumele m-asculta c-o trista-ncremenire,
Privindu-si copilasii cu inima-n privire!
Ce? Dragile fiinte sa moara? Inapoi!
Mori tu, poete searbad, cu drojdii amarate,
Din care pornesti lumii neimpacat razboi!
Sa mor! Zilele mele sunt astazi hotarate
Nenorocite mume, e prea tarziu sa mor!
Dar dac-acea femeie ce-n pantecile sale,
In zilele-i frumoase de glorii triumfale,
Cand supunea destinul c-un zambet rapitor,
Ursita-a fost sa poar te pe bietul visator,
O! dac-acea femeie ar fi putut sa stie
Ce soarta pregatindu-si imi pregateste mie,
Nu ar fi fost mai bine cu maini nenduratoare
Sa ma omoare-ndata si-apoi sa se omoare?
Societate cruda, acuzatoare vecinic,
Sunt multi care lumina cerand-o l-al tau sfesnic
S-au ars, s-ale lor inimi ca niste urne sfinte
Pastreaza-abia cenusa din mii de simtaminte,

Sunt multi care-n mijlocu-ti si-adusera junetea,
Ca sa-ti improspateze cu dansa batranetea:
Tu, absorbind degraba prinoasele pe rand,
Te-ai folosit de ele si i-ai privit cazand,
Si-n loc ca sa-ntinzi mana victimelor simtirii,
Ai ras. - Fatale timpuri! Cand plansul nu excita
Decat rasul ironic sau mila ipocrita.
Asupra-va: planeze blestemul Omenirii!




Accente intime


Aceasta pagina a fost accesata de 1080 ori.