Curtea cu jurati

Curtea cu jurati

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



Ati fost oare vreodata la Curtea cu jurati?
Acolo sunt victime si sunt si vinovati.
Acolo poate-oricine sa mearga ca sa-nvete,
Ca viata e un taler ce are doua fete:
Pe-o fata este Raiul si pe-alta Iadul. - Rai
E dulcea bogatie cu vecinicul ei mai,
Cu paturi, cu poloage, cu jeturi de matase,
Cu searbede fiinte in siruri lungi de case,
C-o lume de dorinte ce-ndata se-mplinesc
Cu "pun-te, ia-te, masa" in chip imparatesc,
Cu slugi, care stau gata sa-ti fie la porunca,
Cu tot ce e placerea si tot ce nu e munca;
Cu toate cate-n fire sunt Rai si nu sunt Iad.
Splendoarea si noroiul, parchetul si asfaltul,
Si fara-a-mi frange gatul la Iad stiui sa cad,
Stiui sa-nvat ce este cumplita saracie
Cu boli sau trebuinte ce corpul ne sfasie,
Cu soba inghetata pe viforul de foc,
Cu ghete scalciate prin balti si prin noroaie,
C-o inima pe care restristea o-ncovoaie,
C-o munca fara roade s-un trai fara noroc.
Stiui sa-nvat ce este a banului valoare...
Aflai ca e stapanul pe viata si onoare...
Aflai ca fara dansul esti mort desi esti viu;
Ani lungi, vazui tot negru frumosul cel albastru,
Si fara s-am speranta de-a sti ce-am sa deviu,
De-a randul, aruncat-am in ora de dezastru
Pe marea disperarei in  care m-afundam
Cu scaune schipate, oglinzi sau canapele,
Si munca cea mai stearpa si cantecile mele,
De-a randul cate-o treapta mai jos ma coboram....
...
Si toate impreuna formeaza-o bogatie,
De fiere distilata pe-o frageda junie,
Si toate impreuna facandu-ma bogat,
Imi sunt a mea putere si-mi fac a mea mandrie...
La douazeci si unu de ani in puscarie,
Alaturi cu talharii, sa-i plang am invatat.
Cunosc a vietei carte, si-acel care-o cunoaste
Citind-o-n timp de zile sub lacate si broaste,
Cunoaste si ce este o Curte de jurati...
Mi-aduc si azi aminte de ziua achitarei,
De zgomotul din sala, de domnii avocati,
De-aprozii de la usa, de vorbele-acuzarei,
Tipand sa ma trimita pe sase ani la gros,
De mine-n haine negre, gatit ca de parada,
De lumea ce-alergase voind ca sa ma vada,
De stradele-mbulzite de-un public furtunos,
De-ntreaga-mi tinerete in  sala judecatei,
De muzele-mi satirici pe banca de-acuzati,
Aduse intre sabii si puste de soldati...
Imi pare ca simt inca palpitele etatii,
Palpitele acelea sunt imnul libertatei,
Ferice de acela ce-n pieptu-i le-a simtit,
Desi, la urma urmei, ramane pacalit.
Ai dreptul, nu e vorba, afar'a din puscarie
In toata libertatea de foame ca sa mori...
Juratii m-achitara, facand o nerozie.
Noroc ca se arata cu minte uneori.





Curtea cu jurati


Aceasta pagina a fost accesata de 782 ori.