Dialogul mortilor

Dialogul mortilor

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



Cel intre Caron si Mercuriu in care vorbesc si altii


Dedicat M.M.L.L. pamantesti din toate tarile;
Excelentelor ministeriale si ministeriabile; autorilor
filosofi si nefilosofi; tuturor cari se afla in situatiuni
stralucite; celor mandri de frumusetea si puterea
lor fizica; in sfarsit tuturor vanitatilor omenesti.


Caron
Cu totii in stare proasta ne-aflam, precum vedeti,
Caci putreda e luntrea in ea n-aveti.
Veniti prea multi deodata si prea cu lucruri multe,
Dar Caron nu e inca nebunul sa v-asculte.
Corabia intr-o parte de-ar fi a se pleca,
Ne-am duce-n fundul apei si toti ne-am ineca.

Mortii
Cum oare-atunci sa facem spre-a trece cu-nlesnire,
Sa nu mai fie stavili si nici primejduire?

Caron
Usor: Pe tarmu-acesta lasand in urma toate.
Un om sa treaca altfel de-altminteri nu se poate.
Mercurie, urmeaza cum zilnic ai facut,
Si nimini sa nu intre decat cum s-a nascut.

Mercuriu
Dar cine e acesta mai slab ca o parere?

Menip
Sunt eu... - Si iata-mi batul; mi-e singura avere...
Mantaua n-am adus-o cu mine, caci n-aveam.

Mercuriu
Menip, esti de isprava precum te si credeam;
Deci intra si la locul de-onoare te aseaza,
Sa poti privi in pace la cati se-nfatiseaza,
Ce nume poarta insa acest baiat frumos?

Un mort
Harmoleu din Megara, vestitul dragastos,
A carui sarutare, aprinsa sau usoara,
Dand viata deopotriva facea cat o comoara.
Femeile-l iubira si... cine nu-l iubea?
Pe buze-i o betie de-ambrozie se bea...
Slavit era de oameni, de soarta si de Muze.

Mercuriu
Ei! Tinere, depune pe tarm aceste buze,
Obrazul fraged - parul de aur - ochii vii...
Asa. Asa e bine si poti la noi sa vii...
Vad insa... - Cum se cheama aceasta lighioana
Cu purpura pe umeri, pe cap purtand coroana?
Ea face pe trufasa, piezis privind la noi.

Un mort
E Lampic, si e craiul gelonilor.

Mercuriu
Apoi,
Prietene, ia lasa mandria la o parte
Si purpura din umeri arunca-ti-o departe.

Un  mort
Cum? Goi vrei sa ramana chiar regii cei mai nalti?

Mercuriu
Aicea regi nu se-afla, ci morti, ca si ceilalti.

Un mort
Oh! Cel putin de mine aibi mila, si din toate
Da-mi voie sa iau numai vreo doua...

Mercuriu
Nu se poate.
Dezbraca-te degraba de-orice desertaciuni,
Mandrii, - cruzimi - zavistii - manii - barfiri - minciuni...
Esti gata? Da? In felul acesta poti intra,
Si sezi cu toti alaturi oricat te-ai supara. (Catra ceilalti)
Acesta cine este?

Un mort
Damasias, atletul.

Mercuriu
E cam prea larg in spete, i-o spun cu tot regretul,
Aidi! Lapada-ti si carnea, si muschii cei prea grosi,
Si marea dibacie, si ochii fiorosi...
Din gloria spre care mergeai ca spre un far.
Aplauze, coroane - orice sa lasi afar'.

Mortul
Acum sunt ca toti mortii, priveste-ma...

Mercuriu
Prea bine.
Dar tu opreste, Craton, de vorba am cu tine...
Pe tarm, averea lasa-ti si luxul nebunesc,
Strabunii ce pe buze-ti mereu se intalnesc,
Nobletea-orice titluri si orice vanitate -
Inscriptii pe placi de aur - statui in bronz turnate,
Si insusi uriasul granitic cenotaf
Pe care scanteiaza platitul epitaf.
Aceste lucruri toate asa de greu atarna,
Incat chiar amintirea mai grea e ca o barna...
La fund, a noastra luntre ar duce-o numai ea...
Pe ganduri stai degeaba.

Mortul
Te-ascult, desi n-as vrea.

Mercuriu
Asa te voi, fireste. - Dar iata una lata,
Ce nagoda e-aceasta cu arme incarcata?

Un mort
Eu nagoda? Viteazul si strasnicul capitan
Al carui nume groaza o duse in dusman?
Priveste-aceste arme ce-n lupte schinteiara:
Fac parte din trofeul ce-mi fu-naltat de tara.

Mercuriu
Arunca-le... Zadarnic spinarea ti-o-ncovoaie:
Aici nu sunt nici certuri si nu sunt nici razboaie.
Trofeele aicea n-au rost. - Acestalalt
Ce om sa fie insa? Vreun spirit mai inalt
Desigur, caci spranceana si-o tine incruntata
Si pare-a fi mintea cu totul incordata.

Menip
E marele filosof si critic renumit.
In fond, e sarlatanul ce-a fost mai iscusit
Fiindca sa insele putut mai cu-nlesnire
Aci prin ingamfare, aci prin lingusire.
Dezbraca-l, cerceteaza-l cu chiar privirea ta.

Mercuriu
Zei mari! Cate nimicuri ascunde sub manta.
Si cata indrazneala - si cata flecarie...
Ce vicii pacatoase, si ce ipocrizie...
Cati termeni goi de cuget! Ce josnice simtiri!...
Ce pizma de nemernic... - cati saci de uneltiri...
Ce jalnica tarare ... ce ura pentru-oricine
Gandire mai inalta sau zbor de suflet mare!...
Calabalacul asta fa bine sa mi-l lasi,
Ca nu l-ar duce-o luntre cu treizeci de vaslasi.

Menip
Ha! Ha! ... Le lasi pe toate?

Mortul
Ca ceilalti: de nevoie.

Menip
Dar tot e lung la limba: Scurteaza-i-o- pe Joie!
Si pentru-a-nu-si mai duce nici capul in protap,
Treci foarfecele tale prin barba lui de tap.
Cu dansa mai cu seama aceasta tigva goala
Putut-a sa-si dea ifos in lume si in scoala.

Mercuriu
Ca nu le am la mine imi pare foarte rau.

Menip
In schimb, sunt laviti zace uitat un herastrau,
Pe marginile luntrei, ce ferches ti l-as face...
Mercurie, pe mana mi-l dai?

Mercuriu
Fa cum iti place!

Menip
Acum priveste-l!

Mercuriu
Este cu chip mai omenesc.

Menip
Sa-i iau din spanceana ceva?

Mercuriu
Ma invoiesc.

Menip
Da drumul si motoascei ce-ascunzi la subtioara...
Duhoarea otravita dintr-insa se strecoara...
Ea este servilismul ce-avusi pentru cei mari.

Mortul
Si tu de-asemeni lasa-ti batjocurile-amari,
Prosteasca-ti nepasare si multa-ti libertate.

Mercuriu
Ba nu. Sa si le tina, caci n-au vreo greutate:
Ci tu sa-ti lasi desigur discursurile, - sunt
Ocale si ocale in fiece cuvant!
N-au cap si n-au nici coada, in veci bat apa-n piua...
Sfarsesc la miezul noptei si-ncep in zori de ziua.
Le zici - s-a le pricepe chiar tu nu prea stii cum.
Esti gata? - Bine. - Panza intindeti-o acum.

(1912)





Dialogul mortilor


Aceasta pagina a fost accesata de 1031 ori.