Filozofia mortii

Filozofia mortii

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



(Toast purtat la un banchet)

Eu nu voi zice Mortii c-o voce nenteleapta:
"Din mersul tau o clipa mai stai si ma asteapta!"
Sa-mi dau a mea suflare, oricand, sunt pregatit!
In ea e libertatea, si-n viata, e robia
Cu bratele deschise ne-asteapta Vecinicia
Reintri iar in sanul din care ai iesit!
Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor sa fie;
Privirea sa e lina ca bolta albastrie.
In ea se oglindeste intregul Nenceput!
Pe granita lumeasca e-o poarta triumfala,
Si flacara din preajma-i de patime ne spala,
Iar sufletele noastre le curata de lut!
De s-afla vreun spirit lipsit de-a ei credinta!
Atunci e demn de viata si demn de suferinta!
A nu mai fi-nsemneaza a nu mai suferi!
Pe legea mea! Mi-e sila sa dorm, sa beau si iara
Sa-ncep acelasi lucru din zi si pana-n seara,
Sa pot trai, nu insa, sa pot a si muri!

Dar ce e dupa moarte? Mai este alta viata
Cand sangele s-opreste de frigul ce-l ingheata?
Un Nu ca sa rosteasca ce om ar indrazni?
Si moartea ce e oare? - Un somn de-odihna sfanta,
In care, lutul nostru, prin lut iar se framanta,
Suprema preschimbare sa-si poata inlesni!
Hartia daca arde, cenusa este-o parte,
In fum usor pe data cealalta se despar te;
Asa si cor pul nostru din doua e-ntocmit:
La lut, ramane lutul, de flori ca sa-l brazdeze,
Iar gazele prin aer se duc sa-nvioreze
Aceleasi elemente din care au iesit!
Sfintelor umbre care-ati trecut,
Nu, voi prin moarte nu ati murit,
Traiti in totul ce e vazut
Din nevazutul unde-ati pierit;
Al vostru suflet este-n tot locul,
Zboara cu vantul, arde cu focul,
Se afla-n frunza care-nverzeste,
Sopteste-n apa ce serpuieste,
Respira-n floarea ce-mbalsameste,
In noi traieste, traim intr-insu.
Mume cernite, stergeti-va plansu,
Copiii vostri sunt tot cu voi!
Nu, nu se pierde-n lume nimic,
Nimic nu trece, totul e viu:
Firul de iarba oricat de mic
Ca si tarana care-o sa fiu!

Zadarnic piatra cea mormantala
Ne tintuieste sub umezeala;
Paseri pe dansa vin de s-adapa;
Vantu-o izbeste, ploaia o sapa!
Muschiul o roade, timpul o crapa;
Cade-n rugina lacat si toarte:
Soldati ai tarii, mergeti la moarte,
Veti fi-n tot locul, veti fi si-n noi!
Nu ma voi duce-n iad ca sa cat
Pe cati din lume naluca pier,
Si-n rai imi pare prea de partat,
Ca-i lunga scara pana la cer!
Ci-n doua vite tanar unite
Voi afla inimi indragostite,
Iar in rachite lacramatoare,
Poeti cu harpe dezmierdatoare,
Amante june in orice floare!
Mume,-ntr-acele tulpini puternici,
Si in stejarii de munti - eroi!
De moarte sa se teama fiinta marginita
Ce pune, ca sa scape de-o vecinica ispita,
Sfarsitul veciniciei l-al traiului hotar;
Dar dincolo de groapa acei ce pot sa vada, -
De-ar fi pe-ale ei margini si gata ca sa cada, -
Ca mine, pentru Moarte, deserte-acest pahar!





Filozofia mortii


Aceasta pagina a fost accesata de 1544 ori.