La harpa

La harpa

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



I

Precum in gol un sunet nu da nici o vibrare,
Astfel si de pe harpa zburand a mea cantare
Nu poate-n acest secol sa af le un ecou;
Dar tu, de tainici versuri, o! harpa dezmierdata,
Ur meaza-ti al tau cantec, caci dansul in veci cata
A fi pentru alti secoli melodios si nou!

II

Sopteasca vantu-n frunze c-ajunge pentru tine,
Agate-se iedera de ziduri in ruine,
Murmure valul marii c-un zgomotos tumult,
Sau tremure pe crinuri margaritari de roua
Si trestia plapanda mladie-se in doua,
Tovarasa iubita, ce trebuie mai mult?

III

A diminetii raza cu florile-i de aur
Nu pretuieste oare mai mult ca un tezaur?
Si vantul cel de seara cu freamatul sau lin
Nu este armonia din cornul nemuririi,
Ce vine sa vibreze ca vocea fericirii
Oprind pe buze-un geamat si-n suflet un suspin?

IV

A! Noua nu ne pasa de inime-mpietrite,
De epoce perverse, de suflete-njosite,
De secolii in cari ne nastem si traim!
Planam mai sus de lume, caci noi, umbland prin tina,
Cu sufletele suntem in raze si lumina
Si ne incepem viata atuncea cand murim!

V

Sa fie pe cer soare, ori trasnet si furtuna,
Si-n ziua cea mai sumbra si-n noaptea fara luna
Aluneca pe harpe suflari dumnezeiesti,
Tresare-n valuri marea si vantul le ingana
Si scuturand de pe-aripi a traiului tarana
Calcam peste oricare necazuri pamantesti.

VI
Ati auzit vreodata soptind printre ruine
Acele voci multiple ce nasc de taina pline
Ciocnindu-se de bolta arcadelor sonori,
Aci tihnite-ntocmai ca unda linistita,
S-aci razbumbatoare ca marea inasprita
Izbindu-se-n manie, cu crestetul, de nori?

VII

C-acele voci multiple sunt coarde inspirate
Ce fac ca sa tresara la tonuri cadentate
Chiar firele de iarba din vaile adanci!
Accente, cari noaptea, trecand ca o suflare
Produc acel lung freamat vuind din departare
Prin scorburile sumbre cascate printre stanci!

VIII
O! Sunete sublime, patrundeti pan la mine,
Soptiti-mi fericirea din zilele senine,
Sa renfloreasca inca junetea-mi apunand;
Si azi sunt flori pe ramuri si-n ceruri mai e soare,
Cascade-armonioase si dulci privighetoare
Si tei care se scutur-in vanturi tremurand!

IX

Si astazi mai sunt fluturi cu aripi luminoase
Scaldate-n praf de aur si-n pietre pretioase,
Ce dau ocol luminii din lampe de cristal;
Si astazi cerul varsa pe fr unzele palite
Dulci picaturi de roua in soare poleite
Cand ziua isi desira colanu-i de opal!

X

Vazut-ati catre seara o tainica fantana
Atuncea pe cand ziua cu noaptea se ingana,
Pe cand, molatic, doar me parau-ntr-al sau val,
Incat de-abia se-aude un lin susur de apa
Si zgomotul ce naste din picaturi ce scapa
Intocmai ca atatea margele care cad?

XI
Asemenea si viata, trecand se scurge-ntruna,
Si zilele frumoase cad una cate una
Intr-al eternitatii abis netarmurit;
Colanul poeziei tot astfel se desira,
Poetul naste, canta, iubeste, se inspira,
Si harpa coroneaza mormantu-i innegrit!

XII
Rasuna a mea harpa sa zbor in alte sfere,
Sa las departe-n urma placerile-efemere,
Sa ma ridic deasupra acelor nori de-atlaz,
Sa merg pana-n eter ul cu lacrime din stele,
Si sa-ntalnesc in cale-mi cometele rebele,
Iar raze purpuroase sa-mi puie pe obraz!

XIII

Nou inger, de-ai vrea aripi sa-mi dai, - eu as strabate
Cu tine impreuna mai sus d-Eternitate!
As inhama la caru-mi planetele pe rand,
Mi-as rade si de oameni si de dumnezeire,
As fi mai rau ca Iadul, mai bun ca o zambire,
S-as face-o lume noua din tainicul meu gand!


(1882)




La harpa


Aceasta pagina a fost accesata de 773 ori.