Mangaierea desmostenirii

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

Dedicatiune Domnisoarei Maria Duport

I.
Din averea stramoseasca astazi nu mai am nimic,
Jefuit de camatarul cel sfruntat si fara mila.
Nu-i rostesc marsavul nume: sa-l rostesc imi este sila;
Nici nu scriu aceste versuri ca sa-l bat ori sa-l urzic,
Ca si-a-ntins Dumnezeu dreapta de acum a-l apasa;
Si de-mi smulg aceste versuri dintr-a inimei durere,
Nu regret c-am pierdut astfel o zadarnica avere;
Deznodarea soartei mele este tot in mana sa!

II.
Regret albia-ti frumoasa. Amaradie iubita,
Regret piscurile tale coperite de paduri,
Dulcele murmur din moara ce umbla neostenita,
Vaile misterioase, adancite si obscuri;
Casa de pe muchia verde, cu obloane colorate,
Pomii cei saditi de tata si iubitele lui flori,
Cartile ce-i erau scumpe, si armeel-i cele-adorate
Si portretul sau pe care eu am plans de-atatea ori!

III.
N-am putut nici chiar portretu-ti, umbra scumpa, sa-l ridic;
Am plecat cu mana goala, fara-n urma a privit!...
Soarele de dimineata cand pe ceruri se ivi,
A vazut calcandu-mi pragul, ca stapan, un venetic!

Mi s-a spus c-au plans mosnegii cei in slujba noastra-albiti...
Dumnezeu sa le dea bine, si atunci cand vor muri.
Flori si frunze sa le faca pe mormant a-nmuguri,
Si in urma sa le planga fii din stranepoti iubiti!

IV.
A! De cate ori de-atuncea, timpul cel de altadata,
Nu l-am rechemat in minte sa-mi revad copilaria,
Cand juca la umbra hora, vesela si cadentata,
Care prafuia-ntr-o clipa, de prin curte, balaria;
Hora cea cu salbi de aur si zevelci muiate-n fluturi,
Hora-n care, p-ici, se primeau, se dau saruturi
Lin a frunzelor soptire, in a dragostii poveste!

V.
Pastele cu oua rosii sub acelasi scump camin
Ne strangea pe toti copiii din oricata departare,
Ne-astepta cu masa-ntinsa, tata-mosu, mama-mare,
Si taranii inainte ne ieseau cu plosti de vin!
Tata, ce ne ducea-n brate, mama, ce ne razgaia,
Ne-nclina pe a lor mana, mana lor sarutam duce;
Cand venea la urma seara, ne duceau ca sa ne culce,
Dar cu par de-argint, batranii, si in somn ne mangaia!

VI.
Mi-a ramas adanc in minte noaptea Pastelor cea sfanta;
In bisericuta vaii ma revad si parc-aud
Vocea preotului care, leturgiile le canta
In memoria acelui ce-a-ndurat martir mai crud!
Lumea-n cerc ingenuncheata sta si-asculta in tacere,
Sute de lumanarele se aprind insa treptat,
Iar cocosii deodata vestesc ora de-nviere
Si biserica rasuna de "Christos a Inviat!"

VII.
Vai! S-a scurs de-atunci o vreme! Multe Paste au trecut,
Pragul sfintelor biserici n-am calcat de nu tiu minte!
In blestemul tineretii am ras chiar de cele sfinte,
Iar cu zilele rapuse, chiar pe tata l-am pierdut;
Am pierdut chiar amintirea inocentii de-altadata,
Dar de cate ori soseste invierea lui Christos,
Ca-ntr-acea biserica ma simt iar religios
Si imi sufar a vietii sarcina impovarata!

VIII.
Tot ce-as vrea ca mangaiere intr-a mea dezmostenire
E sa mi se tina-n seama ca am plans s-am suferit;
Bun ca m-am nascut in lume si ca lumea m-an-nrait!
Urgisit de cer si oameni, le-am raspuns prin urgisire!
Am fost paria-n mijlocul tarii mele. M-am luptat
Corp la corp cu traiu zilnic si cu soarta nempacata.
Sub a careia sandala inima-mi insangerata
Chiar si astazi e strivita, fara-nvins a mai fi dat!

(1882)

Mangaierea desmostenirii

Aceasta pagina a fost accesata de 2017 ori.

Mangaierea desmostenirii

Mangaierea desmostenirii

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera