Providenta

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

Un boier o adusese de la tara. - O-nselase,
Si la urma, in noroiul de pe strade-o aruncase!
Isi schimbase biata fata, prasa, sapa, casa, port,
Muma, tata si logodnic pentr-o inima de mort!
Cum s-ar mai intoarce-acasa cand rusinea o pateaza?...
Duca-se unde sa duce frunza pe un turbur val,
Ea, ce si-a schimbat zevelca pentruo fusta de percal!
Tatal sau n-ar mai cunoaste-o, pe cand ma-sa, ce ofteaza,
Dac-ar mai primi s-o vaza s-ar uita la dansa rau.
Tatal sau nu-i mai e tata, Nita nu mai este-al sau!
Vaile cele-nflorite n-are sa le mai revada...
Si ea plange... si, desculta, goala-pusca, prin zapada
Ratacind prin mahalale, umbla far-a se gandi
Incotro are s-apuce, singura si parasita...
N-are-n Bucuresti pe nimini, si de dansul e zgornita...
Plange... - Trebuia din vreme lacrime a raspandi!

Cate ceasuri alergase searbada si inghetata
Nu sa stie, insa noaptea coborase instelata,
Si la poarta unei case ce avea pe zid un semn,
Caruia de multe veacuri se inchina mic si mare,
Crucea, semn de rastignire, iar acolo : "De vanzare" -
Biata fata amortise pe o lavita de lemn!
De la dreapta ei, in albe, si batand din aripi late,
Gata ca sa zboare-n ceruri, sfantul inger pazitor,
Pleoapele-i invinetite le-nchidea pe jumatate,
Cand pe ulita desarta se ivi un trecator.
Ea-l vazu sub felinare c-o nadejde-ntrematoare...
Aparu-mbracat in negru pe zapada lucitoare
Si, oprindu-se ind reptu-i, ea-l recunoscu pe loc;
Era fata unui preot ce de-a patimelor spada
Lamurita ca tamaia ce sa arde pe altar
De sub barba-i inalbita de a timpului zapada.
Stralucea insufletita de al cerurilor dar!
El deschise poarta curtii, si atunci, biata copila
Zise: "Mor de ger si foame!" - Iar cuprins de-o sfanta mila
Bunul preot, auzind-o,sa intoarse catre ea:
"Dumnezeu n-o sa te lase! Aibi nadejde, fata mea!"
Si, rostind aceste vorbe, trase poarta dupe dansul
Si sa zavora-n odaie ca sa nu-i auda plansul!

Crivatul sa ridicase ascutit pe tuturoaie
Ce-atarnau cristalizate in fantastice figuri
Pe sub strasinile sure inclestate-n crapaturi;
Pleoapele-i sa inchisese si a lacramilor ploaie
Inghetase-n gerul aspru pe al genelor lung fir,
Licarind pe intuneric ca margele de safir...
Inclinandu-se asupra-i cu un zambet plin de taina,
Alb ca marmora la fata, sub a negurilor haina,
Ingerul care vegheaza printre cruci de cimitir
Cu o mana inghetata buzele-i le atinsese
Si pare ca-nsufletirea pe obraz i se stinsese!...
Dar din somnul veciniciei, care gata sta sa-nceapa,
Niste vorbe-armonioase auzi far-sa priceapa.
Si-i parea ca e purtata pe-aripi de sarafimi
Printre coruri de fecioare si de mandrii heruvimi...
Iar scaldata-n raze de-aur, dintre raiuri auzea:
"Dumnezeu n-o sa te lase! Aibi nadejde, fata mea!"
Cand sa destepta, sarmana, se afla-ntr-o casa mare...
O femeie garbovita se-nclina asupra ei.
Si vazu lucind la poarta doua rosii felinare,
Care trimeteau prin geamuri niste jalnice schintei.

(1882)

Providenta

Aceasta pagina a fost accesata de 1706 ori.

Providenta

Providenta

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera