Raspuns la cativa critici

Raspuns la cativa critici

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



(Fragment)


Nu pot sa zbor cu voi pe-o raza
Mi-e frica luna sa nu caza,
Sa ne tur teasca impreuna,
Ca-n Iadul cel de grozavie
Am merge in tovarasie,
S-atuncea: Noapte buna!
Dar dintr-a mea junie dusa
In intristarea mea nespusa
Mai am pe neasteptate
Ca sa-mpletesc inca ghirlante
Pe fruntea sfintelor amante
Un sir de foi uscate!
Voi preferati in lacramioare
Ca intr-o baie racoritoare
Sa v-afundati pana la gat,

S-astfel din apa lor caldicica
Sa dati afara o carticica
Buna de leacuri si de urat.
Ei! Zau! Voi poate c-aveti dreptate
Si puteti plange, in libertate,
Dureri pe care nu le-ati simtit!
Le puteti pune si pe hartie
Lumii ce-i pasa? Ce-mi pasa mie?
Nu va voi spune ce-am suferit!
Marturi zadar nici nu va voi face
A suferintii care-n piept zace,
Adevarata durere tace!
Si-ascunde fata si plange-n umbra,
O stie numai noaptea cea sumbra,
Care-o-nveleste ca-ntr-o manta!
Incat de visuri, va cer iertare,
Nu pot sa umblu pe nori calare
Cand pot la dansii a ma uita!
Ca sa bat campii, cum fac nebunii,
Nu se mai poate ca sa ma-nvat
Altii sa umble calari pe bat
Genul meu este al Ratiunii!
Rima din urma mi-aduce-aminte
C-am pus pe iune de trei silabe;
De la pasune venind pe labe
Un critic, insa, ma cam dezminte;
Urmeze-si treaba, ca-i fac hatarul
De-o vrea pasunea sa-si prelungeasca,
Nimenea n-are ca sa-l opreasca,
Si cal de astazi va fi catarul!

Aici desigur ca este vreme
A-mi lua seama si a ma teme
C-am inceput-o cu foi uscate
Si le pui toate amestecate;
N-am spus nimica despre delire,
Si n-am in versuri nici o simtire,
Ba chiar si schioape, cand ispravesc,
Cu foarte multe ma pomenesc.
Nu e-ndoiala, pana la cer uri
Nici de-asta data nu m-am urcat:
N-am pus enigme de dezlegat!
In poezie nu am mister uri
Tot ce-am scris este rationat!
Proza rimata, curata proza,
Ca-n cer as face stranie poza!
Calea de mijloc iar n-am tinut
Daca-n vazduhuri nu m-am pierdut,
S-ar fi fost bine , barem pe-o stea
Ca sa-mi iau zborul pana la ea.
S-ajuns acolo, sa bat in cer
Un cui de aur sau chiar de fier,
Ca sa-mi leg sacul si sa ma leagan;
Inchis intr-insul ca intr-un leagan,
Sa vad pamantul stand la picioare
Si dand tarcoale pe langa soare,
Iar intre soare si-ntre pamant
Sa stau sa cant!
Vanturi turbate gaseam destule,
Cate si-n lume fiinte nule!

Raze de stele lesne gaseam:
Puteam prea bine sa iau un dram!
Praful de aur, oricum, nu strica,
In cantitate mare sau mica!
Destul s-ajunga sa poleiasca,
Ca treci chiar marfa dobitoceasca;
Gaseam, in fine, un dram sau doua
Din aurora cu buzi de roua,
Si chiar acele comete antici
Care se plimba cu cozi gigantici
Puteau prea bine ca sa-mi dea mie
Dintr-a lor coada por tocalie
Macar un petic, sa-mi infasor
Gandul meu vecinic ratacitor!
...




Raspuns la cativa critici


Aceasta pagina a fost accesata de 749 ori.