Palatul fermecat - Capitolul II - Salonasul

Palatul fermecat - Capitolul II - Salonasul

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



Mobilarea salonasului meu m-a costat in adevar foarte mult, si veti judeca singuri despre aceasta daca va voi spune ca paretii erau imbracati, de sus si pana jos, intr-un bizar mozaic de melci de toate culorile si nuantele, ale carui flori variau intre ele. Din distanta in distanta, apareau in relief pe acel mozaic o serie de colonade de margean, zvelte si subtiri. inaltandu-si spre tavan porticele cutezatoare, capitelurile lor de matostat verde, usor nuantate cu vine rosii, afirmau si mai mult rosul inchis al margeanului.
Lumina zilei patrundea inauntru pe sus, caci tavanul era format dintr-o singura bucata de cristal, si era dispus astfel incat figura un gigantic acvarium, in care o multime de pestisori cu solzi de azur sau de aur strabateau apele, repezi si vii ca o raza de lumina. Era o placere sa-i vezi jucandu-ti-se deasupra capului, scaldati in apa irizata de soare.
Trebuie sa adaug ca lumina zilei mai patrundea in salonas si pe deschizaturile a doua mari ferestre gotice, ale caror geamuri, compuse din mici patrate de sticla colorate, reprezentau niste rozace, artistic intocmite prin aliarea si apropierea patratelor de diferite culori.
Aceea ce insa minuna cu deosebire pe acei ce calcau pragul fermecatului meu palat era un fel de clavir de cristal. Clapele lui, formate din placi de sticla mobile, variau intre ele prin grosime si sonoritate si erau intocmite astfel incat compuneau o intreaga gama. O serie de picaturi de apa, scapand din partea superioara a clavirului prin ajutorul unor rigole a caror deschizatura sa rastrangea si sa largea multumita unui mecanism special, cadeau pe acele clape, cand mai mici, cand mai mari, cand molatici si cand precipitate, si executau operele cele mai grele producand o armonie cereasca.
Acest clavir ma costase venitul a trei zile, adica trei milioane intocmai, si fusese comandat de mine lui Edison, faimosul inventator al telefonului si fonografului, care, in hatarul milioanelor mele, facuse si aceasta minune.
De partea opusa clavirului, aparea o colosala oglinda despre al carei cadru nu va voi vorbi. Este destul a spune ca acea oglinda era combinata astfel incat la fiecare doua minute infatisa intr-insa cate un tablou: aci o scena din viata reala, aci o priveliste a naturii. Se succeda pe rand intr-insa, si intr-un mod cu desavarsire natural, cand tabloul unui naufragiu, cu Oceanul ce rostogolea valurile sale gigantice, cu corabia culcata pe pantece si cu catartele rupte, cu pasagerii si cu echipagiul, - pe punte - disperati, - cu mainile ridicate spre cer; - si cand, tabloul viu si insufletit al lui Romeo sub balconul Julietei, in momentul cand ea ii zice:

"...A! Nu-mi jura pe luna.
Ca ea isi schimba fata la fiecare luna!"

(Din Romeo si Julieta, tragedie in 5 acte si in versuri de Shakespeare, prelucrata dupa textul englez, dupa versiunea franceza si dupa textul italienesc intocmit intr-adins pentru scena de d. Ernesto Rossi. Aceasta prelucrare formeaza, pentru moment, ocupatiunea favorita a d-lui Macedonski. (Nota redactiunii.) )

si in fiecare zi, sa succedau in acea oglinda tablouri noi, asa ca acei carora le-ar fi fost dat sa locuiasca in salonasul meu vreo cateva zile ar fi putut sa vada, pe rand, pe Isus Cristos, urcand la calvar si doborat sub greutatea crucei, pe Neron incoronandu-si fruntea cu roze si dand ordin sa se arda Roma, pe Napoleon I, incremenit, si el si calul sau, in momentul dezastrosului sfarsit de la Waterloo, pe lord Byron la picioarele marchizei Guiccioli, pe Alexandru cel Mare expirand la Babilon, pe Cezar ascuzandu-si fata in momentul cand striga: "si tu, Brutus", si pe o multime de alti eroi celebri. Iar daca ai fi privit in oglinda, la aprinderea celor patruzeci de lumanari ce-mi inundeaza salonasul de lumina in fiecare seara, ai fi putut sa asisti la defilarea tutulor amorurilor celebre, antice sau moderne, cu formele lor, poetice sau prozaice, musculoase sau eterate... Catilina, in mijlocul orgiilor, Neron, in mijlocul desfraului, Cleopatra, in mijlocul banchetelor, Sextus Pompeu, frumosul pirat ce-si incarca nava cu panze de purpura intinse pe cordele de argint, in mijlocul amorurilor, Ludovic al XVI-lea, in mijlocul placerii de a intra noaptea prin fereastra unei mansarde la Domnisoara de La Valliere, Ludovic al XVI-lea, in mijlocul huiduielii poporului ce-l ducea la esafod, si, in fine, Francesca da Rimini, in mijlocul intreruperii citirii ce-i facea gentilul sau scutier!
incantatoarea mea oglinda reprezinta tot si este una din cele mai pretioase podoabe ce am in aceasta odaie.
O canapea imbracata cu atlaz argintiu, dimpreuna cu sase fotoliuri la fel, sa afla de cealalta parte a odaii, iar dinaintea ei, o masa de mozaic, sprijinita de un Amor de marmora cu aripile intinse, sustinea deasupra ei stravazatorul serviciu de porcelan de Sevre in care mi sa servise ciocolata.
Daca as descrie acuma etajerele cu tablite de cornalina, incarcate cu acea multime de fleculete elegante ce incanta privirea sau daca as vorbi de statuia Venerei executata de Canova si pe care o furase Pantazescu in socoteala mea din muzeul de la Louvre, cat si de celebrul grup al celor trei Gratii ce-si dezveleau corectitudinea clasica a formelor de-a dreapta usei de intrare, mi-ar trebui sa fac din acest capitol un mic volum.
Pentru a termina cu salonasul meu, este destul sa spun ca vase de alabastru artistic lucrate sa ridicau pe soclurile lor de porfir ale caror largi foi de acanta, iesite de sub foarfeca de maiestru, iti readucea aminte de Praxitele. Iedera raura in festoane naturale de-a lungul acelor vase si le coprindea sub reteaua cea verde a ramurilor ei. Covoare de Persia amorteau sunetul pasilor, usa si ferestrile dispareau pe jumatate sub draperii. Glastre, candelabre, portrete si o infinitate de obiecte de arta, complectau mobila salonasului. Pe o mescioara dinaintea unei oglinzi, sa afla trantit cu neingrijire un modest volum legat in marochin. Acea carte era un cadou pe care il destinam unei doamne oarecare, foarte la moda in acel moment. Deschizand acel modest volum, - modest cadou din partea unui bogatas ca mine, - vedeai ca sa afla compus din trei sute de pagini. Pe pagina intai, citeai titlul cartii, imprimat in limba franceza. Iata-l:

"Le plus beau livre du monde
par
Al. A. M."

Veti fi ghicit desigur dupa literile initiale ca ele reprezinta numele meu. Ei bine! cu rizicul de a trece drept cel mai orgolios dintre autori, voi sustine ca acea carte era in adevar: "cea mai frumoasa carte din lume". intoarceti va rog paginile si veti conveni indata despre aceasta, pentru marele cuvant ca fiecare pagina era formata dintr-o hartie moneda de cinci sute franci.


(1881)




Palatul fermecat - Capitolul I - Camera mea de culcare
Palatul fermecat - Capitolul II - Salonasul


Aceasta pagina a fost accesata de 797 ori.