Pe dealul Spirei

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

In urcusul stradei Cazarmei, pe Dealul-Spirei, se afla o casa cu infatisarea jumatate de tara, jumatate de oras, ce domneste culmea din stanga acelei strade.

Pridvorul ei, larg si adapostit de un coperis lat, inainteaza cutezator spre marginea platformei superioare a unei etajari de terasamente. Vita de Canada il ascunde vara festonandu-i strasina cu verdeata ei deasa sau incolacindu-se pitoresc de dupa stalpii moderni ai impluviului.

Aceasta casa cu urcatoarea ei curte, cu drumul soselat si umbrit de copaci batrani ce pleaca de la poarta si duce la peronul din dos, intrare de geamlac ce se aseamana unei mari si vesele colivii de cristal, odihneste de zgomotul orasului, de amaraciunile vietei. Fara voie, te gandesti la timpul clasic al poetilor latini retrasi in vile delicioase pe care le datorau marinimiei lui August sau Mecena.

De alta parte, cand te uiti din pridvor catre Bucurestii pravaliti de vale sau urcatori catre dealurile opuse, turnurile, edificiile mansardate, tinicheaua coperisurilor, varietatile de colorit, petecele de gradini, iar peste toata aceasta panorama, prafuirea de aur a caldurei orientalizand civilizarea inca proaspata a orasului voievodal, iti umplu vederea cu senzatiuni invietoare, iti intineresc inima, iti sterg din memorie cruda experienta a unui trai petrecut in mijlocul unui conglomerat neomogen...

Acolo, insa, unde incepe adevarata poezie a locului, este in fata peronului de care se vorbi. Fericitul proprietar, cand nu iese in pridvorul ce domneste ulita Cazarmei, se poate crede la tara. M-as lepada bucuros de partea mea de rai, pentru pajistea de iarba verde ce se desfasoara de la treptele scarei, pentru branistea de copaci ce fremateaza mai departe si astupa privelistea acesteilalte parti de Bucuresti, pentru putul rustic, iar mai ales pentru izolamentul, pentru seninatatea si pentru tihna filozofica a culmei.

si cu toate aceste, orasul se oprea acum douazeci ani cu mai multe sute de stanjeni inapoi. Orasele sunt ca natiunile: trebuie sa se iveasca anume oameni ca sa le puna in miscare, ca sa le faca sa onduleze ca marea sau sa urce catre periheliile lor. Acum vreo douazeci de ani, de un asemenea om avea nevoie aceasta parte a capitalei. Daca o strada poarta astazi numele lui, nu e mult. Modest dar staruitor, el s-a ivit mai intai sub infatisarea unui slujbas mic, doritor sa-si intrebuinteze putinele economii intr-o achizitiune oarecare.

Dar in loc sa se faca proprietarul unei cascioare de mahala, precum se obicinuia atunci, a preferat sa iasa din bariera si s-a facut proprietarul unei intinderi teritoriale de mai multe pogoane. Pe aceasta intindere, se afla astazi stradele: Minotaurul, Ecoul, Schitul Maicilor, o parte a stradei Antimul, fara a numara strada cu numele sau. Cum va fi fost cand era tanar, nu mi-l pot inchipui. Silueta lui ce nu este cunoscuta astazi numai de-a lungul ulitei Cazarmei, ce este astazi destul de familiara chiar stradelor Vienei, Parisul sau Londra, ni se infatiseaza neincetat ca una ce n-a putut sa profileze vreodata decat aceeasi palarie de pasla neagra, pe acelasi par, alb si tuns scurt. Statura seaca, redengota corecta, la gat legatura de a carei albeata constanta nu ma pot mira destul - iata omul!

Dar daca nu-mi inchipuiesc pe Barbu Lazureanu tanar, necinstit sau necumpatat nu mi-l pot inchipui.

Este adevarat ca cei cari nu cunosc decat superficial pe proprietarul din strada Cazarmei, nu-l iubesc. in felul sau de a vorbi, in umbletul si in gesturile sale, se afla un oarece pe care francezii il numesc cassant.

Putini insa cunosc viata exemplara a acestui barbat modest, cu inteligenta patrunzatoare, - unul dintre cei din urma bucuresteni ai generatiei vechi.

Daca ar sti ca scriu despre el, s-ar supara. O fac, sub farmecul naturei lui complexe, sub farmecul tristei sale vieti, insa desfasurata fara graba, domoala in mersu el, cu toate ca inainteaza cu pasuri sigure catre cucerirea unui scop final. Sunt apoi unele tipuri sufletesti, sau numai externe, ce nu-si apartin lor si dintre care imi propun sa va schitez cateva.

Deocamdata, ce ma preocupa este complexitatea naturei batranului meu prieten care, nascut pentru a fi poet, a avut luciditatea de spirit si puterea psihica sa se fereasca de povarnisul fatal celor cari intra in viata fara mijloace de trai sau cu prea putine. Pe langa aceasta, trebuie a se marturisi in toata cinstea ca tara noastra n-are trebuinta de literatura, de poezie, de celelalte. Cati sunt cei cari citesc? Apoi, dintre acestia, cati cari sunt in stare sa pretuiasca ce citesc si cati iar, judeca cu seninatate nepatimasa pe "citit" ? Ce sa mai vorbim de tablouri si de statuie? Ne trebuiesc firme pentru pravalii si pietre cioplite pentru morminte.

Aceste si le va fi zis inaintea mea proprietarul din strada Cazarmei, cand s-a apucat sa-si deschida pe Dealul-Spirei sorgintea proprietatei sale actuale. Dar cati nu-si vor fi zis acelasi lucru si nu l-au fi imitat? intelepciunea cea adevarata sta in a zice si a face.

Ce a facut Barbu Lazureanu este cu atat mai onorabil pentru el, cu cat poate sa cugete astazi, sa foloseasca, postmortem, pe fiii de tarani, cu roadele muncei sale, destinand, pentru instruirea, lor cea mai insemnata parte a avutului agonisit.

Cu toate aceste, mai anul trecut, poezia, multa vreme nabusita in sufletul batranului meu prieten, era cat pe aci sa-i joace o festa, l-a facut sa viseze un moment, de pe culmea dealului sau, la culmile ceva mai nalticele ale Parnasului.

Dar, dupa cum zice proverbul: "tout est bien qui finit bien". Un altul decat Lazureanu ar fi cheltuit o mie lei sau doua, si si-ar fi adunat la un loc versurile, - pacate de tinerete ale multora, si uneori chiar de batranete.

Tot vreo doua mii lei a cheltuit si batranul meu prieten, dar in loc sa-si colectioneze aceste pacate a preferat sa dea la lumina o buna traducere in proza a Paradisului pierdut de Milton si a facut o opera folositoare.

Nu este insa mai putin adevarat ca, in mijlocul Bucurestilor actuali, silueta lui este umbra demodata a timpului vechi.

(1890)

Pe dealul Spirei

Aceasta pagina a fost accesata de 1467 ori.

Pe dealul Spirei

Pe dealul Spirei

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera