Carjaliul

Carjaliul

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



"Nu sunt tilhari tilharii, ci tilhari cei carii ne fac sa devenim tilhari"



De cind s-au intimplat cele ce-mi propun a nara in cursul acestei scrieri, sunt aproape sasezeci de ani.

in acele, timpuri, satele nu erau nepopulate ca astazi, caci, orice s-ar zice, proprietarii erau pe atunci mult mai omenosi decit cei de acum. Mare parte dintr-insii locuiau la tara si ajutau pe sateni sa poarte grelele poveri ce le impunea stapinirea. De aceea orasele erau aproape deserte, si lipsa era mult mai simtita la orase decit la sate, care erau, cu toate aceste, atit de populate.

intr-unui din aceste sate din districtul Iasi, traia boierul de neam Costache Mironescu dimpreuna cu sotia si cu frumoasa Smarandita, o tinara copila de vreo patrusprezece ani, fruct al acestei fericite casatorii.

Costache Mironescu iubea fara indoiala pe Smarandita, dar el ar fi iubit-o si mai mult daca ar fi fost baiat.

intr-adevar, cea mai mare dorinta a sa fusese ca sa aiba un fecior. Din nenorocire insa, destinul merge totdauna in opozitiune cu dorintele noastre, astfel ca se intimpla foarte adesea tocmai contrariul de ceea ce am dori sa se intimple.

Doresti ca in cutare zi sa fie vreme frumoasa?... Cerul se innoreaza; vrei sa te inveselesti, sa rizi, sa petreci?... O droaie de imprejurari suparatoare isi dau mina ca sa-ti strice dispozitiunea. Doresti sa te insori cu tot dinadinsul?... Ramii flacau, in fine, esti insurat si vrei sa ai un baiat?... Cucoana iti da o demoazela!...

Astfel se intimplase si bietului boier Mironescu.

Cu toate aceste,. Mironescu nu dispera inca, desi era destul de inaintat in etate. Dupa cit am inteles si eu de la batrini, era in al sasezecelea an, fiindca se insurase cu parul aproape alb. O esceptiune, deoarece, pe atuncea, barbatii se in- surau la etatea de douazeci de ani si chiar de optsprezece, fara ca pentru aceasta, lucrurile sa mearga mai rau ca astazi. Chiar din contra: lumea era mult mai fericita si traiul mult mai sanatos si mai lung.

Mironescu insa, se insurase batrin, dar el, ca toti batrinii din timpii aceia, era mult mai tinar decit multi tineri din epoca noastra.

De aceea si Mironescu nu dispera de a avea un mostenitor al numelui sau, si, fie ca cerul facu o esceptiune in favoarea sa ca pentru ba- trinul Zaharia din istoria sacra, fie intimplare, dorinta sa sa realiza tocmai in anii aceia cind barbatii de azi sa gindesc mai mult la mormint decit la procreare.

Noul Ioan botezatorul fu botezat clar intru Hristos si primi, ca si acest apostol al lui Isus, numele de Ioan.

Se vede treaba ca, dindu-i acest nume, Mironescu se gindise la Zaharia pentru care cerul

facuse o esceptiune de acelasi fel, considerind negresit sintenia lui.

inainte de a trece mai departe suntem siliti, in interesul acestei naratiuni, sa spunem intimplarea ce avu loc in noaptea nasterei fiului lui Mironescu.

Mironescu de cu seara ordonase sa i se puna caii la trasura pentru a aduce de la Iasi, care era in foarte mare apropiere de proprietatea sa, pe un doctor si pe o moasa.

Cind se uita insa in punga, vazu cu deceptiune ca n-are bani de ajuns ca sa intimpine cheltuielile nasterei.

Cu ce era sa plateasca, bietul om, doctorul, moasa si doctoriile, din trei nenorociti galbeni ce avea?

intre acestea caii sedeau inhamati la trasura si sa innopta din ce in ce mai mult, fara ca Mironescu sa fi luat inca vreo deciziune.

Pe cind batrinul cugeta la greaua sa pozitiune, usa de la odaia in care se afla dimpreuna cu fiica sa Smarandita sa deschise cu bruschete si un om intra.

El era inalt, chipes si voinic; putea sa aiba douazeci si cinci de ani; purta un pieptar ros lucrat cu flori de matase si de fir; cioareci albi si strimti in picioare, cusuti cu gaitan albastru; in cap caciula de piele de oaie neagra, din care un par negru si stufos scapa pe umerii sai, peste cari era azvirlita o suba albastra ce-i incadra de minune pieptarul sau cel ros si intregul sau bust. Mijlocul sau era incins strins cu un lat briu rosu, in indoiturile carui mai multe cutite cu minere scump lucrate si mai multe pistoale erau infipte, in partea stinga atirna un iatagan; in picioare purta cizme pina la genuchi.

Astfel era aspectul noului-sosit. La vederea lui, Smarandita facu o miscare de surprindere si de admiratiune, iar Mironescu mirat:

- Ce vrei, baiete, si cine esti? intreba el cu suparare.

- Ce vreau?... Vreau bani! Cine sunt?... Sunt Cirjaliul. Cirjaliul!

Acest nume este inca foarte bine cunoscut mai cu seama peste Milcov. Cei ce au trait in timpii lui sa infioara chiar acuma pronuntindu-l.

Cirjaliul era un vestit haiduc, venit la noi din Turcia. Unii sustineau ca este albanez, altii bulgar sau sirb, si, in fine, altii afirmau ca ar fi roman trait de copil in tara turceasca si ca numele lui de Cirjali, care inseamna in turceste viteaz, i s-ar fi dat pentru curagiul ce aratase de mic copil, pe cind altii pretindeau ca aceasta porecla i-ar fi venind de la cirja ce luase unui episcop.

Oricum ar fi, omul care se introdusese la Mironescu in casa intr-un mod atit de neasteptat si de cutezator era Cirjaliul, vestitul Cirjaliul!

La auzul acestui nume, Mironescu incepu sa tremure iar Smarandita se stapinea cit putea ca sa nu-si piarda cunostinta.

- M-ai auzit! repeta Cirjaliul cu un ton dur si amenintator. imi pare ca voi acestia despoiati indestul norodul ca sa aveti bani. Mironescu cazu in genuchi.

- Nu striga asa tare, zise el cu o voce rugatoare. Nevasta mea este in odaia de alaturi in muncile nasterei. Cit despre bani, n-am decit acesti trei galbeni, adauga el, scotind punga din buzunar si aratindu-i-o, ia-i si Dumnezeu sa te ajute.

Fata lui Cirjaliul sa indulci ca printr-un farmec.

- N-ai decit trei galbeni, zise el cu blindete, dar cum o sa intimpini cu aceasta suma cheltuielile ce o sa fii silit sa faci?

- Tocmai la aceasta ma gindeam si eu, relua Mironescu cu disperare.

- Linisteste-te, zise Cirjaliul, intinzind mina batrinului si ridicindu-l de jos, linisteste-te si nu-ti mai fie teama de nimic. Eu am venit sa-ti cer bani, dar fiindca n-ai si te gasesti intr-o asemenea imprejurare, Cirjaliul va fi acela care iti va da cit iti trebuie.

Mironescu si Smarandita ramasera inmarmuriti.

- tine, zise el scotind o punga din peptarul sau, am o suta de galbeni, jumatate sunt ai tai!

si cu o miscare repede varsa in mina tremuratoare a Mironescului cam la jumatate din stralucitoarele bucati de aur ce continea punga. Ochii batrinului si ai copilei se umplura de lacrimi.

- Cucoane, zise in acest moment o servitoare deschizind usa odaii in care se afla sotia Mironescului, cucoane, sa-ti traiasca feciorul.

- Ce!... Sa fie cu putinta! striga cu veselie Mironescu, uitind si scena ce se petrecuse si pe Cirjaliu.

- Poftim inauntru daca nu ma crezi. A se repezi in odaie cu iuteala fulgerului fu pentru Mironescu durata unei secunde.

Smarandita ramase singura in fata frumosului haiduc, apleca ochii cu timiditate in jos si se facu rosie ca para focului, simtind scinteietoarele priviri ale Cirjaliului atintite asupra ei.

- Nu cumva ca te-am speriat! zise Cirjaliul uimit de frumusetea ei. Copila voi sa ingine un raspuns dar emotiunea ii taie vorba. Aceasta emotiune era departe de a fi din cauza spaimei; ea era produsul unui simtimint tainic care nu o agitase inca pina atunci, in prezenta unui alt barbat.

Cirjaliul se apropie de dinsa si sezu pe o lavita.

Scotind apoi din degetul sau un inel de aur impodobit cu o piatra de rubin, lua mina copilei inainte de a avea timp s-o traga inapoi si-l petrecu in deget.

- Pastreaza-l, frumoasa mea copila, ca aducere-aminte de la mine, zise el cu o voce ale carei inflexiuni erau armonioase ca sunetele unei harpe. Privindu-l iti vei aduce poate aminte citeodata de Cirjaliul.

in acest moment usa se deschise si Mironescu intra cu fata stralucitoare de bucurie, tinind in bratele sale pe noul-nascut.

- Daca e asa, ma poftesc la cina, zise vesel Cirjaliul.

- Bravo! striga Mironescu carui ii trecuse toata spaima. Vom sarbatori impreuna nasterea fiului meu. Fara sa stie pentru ce, Smarandita simti o multumire adinca in sufletul sau despre raminerea Cirjaliului.

Peste o ora, Mironescu, Smarandita si Cirjaliul serbau, dinaintea unei mese incarcate de bucate, nasterea pruncului ce avea sa se numeasca Ioan.

Cina se termina prin inchinarea Cirjaliului in sanatatea lui Mironescu, parinte la sasezeci de ani!

in acea noapte Cirjaliul ramase in gazda acolo.




Carjaliul
Carjaliul - Capitolul II
Carjaliul - Capitolul III
Carjaliul - Capitolul IV


Aceasta pagina a fost accesata de 872 ori.