Cimpoi si tibicine

Cimpoi si tibicine

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



Caliope deschisele ochii, insa recazu aproape indata intr-un somn adanc. Simtirea ce, redesteptandu-se, o cuprinsese, fusese mai intai a mirarii.

Tot ce-o inconjura - mica odaie cu peretii varuiti, patul de scanduri pe care dormise, dulapul din fata ei si o masa de brad, cu toate ca erau lucruri de netagaduit, i se aratara ca niste pareri. in zadar se freca la ochi, crezand ca poate doarme inca, visul in care se simtea cufundata nu se risipea. Uitase pana si de plecarea ei de acasa si nu-si mai amintea nici de vapor, nici de furtuna. Dar imprejurarea ce o zapaci si mai mult fu de-a se vedea intr-o camasa zdrentuita si culcata pe salteaua de paie a unui pat de scanduri.

Zgomotul marii ce-i cuprinse auzul si inaltele ierburi ce se miscau pe dupa geamurile albastrii inveselite de soare, ii reumplura insa gandul cu groaza furtunii prin care trecuse.

Primejduirea vasului si ducerea lui la fund nu-i lasasera, cu toate acestea, in minte, cea mai mica urma. Tot ce-si inchipuise era cel mult ca dansul, spre a se adaposti, izbutise sa intre in vreunul din micile porturi de pe coasta Asiei si ca odaia in care se gaseste trebuia sa fie a unui mic han de prin vreunul din ele.

Nedumerirea nemaidandu-i ragaz, isi cauta cu ochii vestmintele si, neaflandu-le, privirea i se opri pe un cuier in care erau atarnati niste pantaloni de dril, un tricou marinar vargat cu verde si un brau rosu.

infasurata in pasla ce invelise patul, sari jos sa mai faca si alte cercetari, dar nu mai descoperi decat doi mari si grosolani pantofi si o bereta de matroz. Cu un ac si cu putina ata - peste care dete in cutia mesei - inseila cum putu pantalonii, resfrangandu-i pe dinauntru ca sa-i scurteze si dupa ce-i imbraca umplu pantofii cu hartie, isi baga picioarele intr-insii, isi puse pe piept tricoul, pe care si-l ingusta, isi infasura mijlocul cu braul si, asezandu-si pe cap bereta, se indrepta spre usa... inainte insa de-a o deschide, in trecerea ei pe langa oglinda pe care o zari intr-un cui, o desprinse si se uita in ea. si cand, in locul fetitei ce stia ca este, i se arata acolo dragalasul de baietandru in care se schimbase, o apuca un ras nebun, se stramba la el, ii arata limba si sfarsi prin a-i da cu tifla...

Dar pacaliciul de sub geam, cu toate ca-si scotea si el limba la ea si ca-i da si el cu tifla, era frumos de pica. Scanteietoarele si inelatele suvite de aur ce-i scapau de sub bereta, alunecandu-i pe gat si sarutandu-i obrajii, ii inmulteau nurii si Caliope, in loc sa mai rada si sa se mai strambe la el, isi apropia obrazul de al lui, ii trimitea bezele si incerca sa-i ajunga buzele prin geamul albastriu si rece. E de crezut chiar ca daca ar fi putut l-ar fi smuls de sub geam sa se joace cu el de-a baba oarba, ori de-a hoatea-ascunselea, cu opi-secni-secna-bi si cu tangar-mangar-na-cafto, pentru a sfarsi cu ti-afto-berlengher-buf.

Thalassa, care nu adormise decat despre ziua, se culcase in pragul usii, rostogolit in rosia lui manta de aba -ramasita de purpura romana pe umerii sciti si traci ai balcanicelor popoare. Dar obiceiul de a fi pe picioare o data cu ivirea soarelui il destepta de cum se crapa de ziua si tot el il duse spre far, in care se urca si unde isi indeplini, ca totdeauna, zilnicele indatoriri.

Ridicat de o palma, soarele parea ca pluteste deasupra marii. Straiele de aburi brumarii se risipeau sorbite de el. Ceva mai jos, acolo unde marea parea ca se impreuna cu cerul, o dunga de un vioriu-inchis se prelungea intr-o parte si inalta.

Coborat din far, Thalassa se gandea cum sa dea ochii cu faptura pe care marea i-o azvarlise in brate...

Dar cat farmec nu se dezlipi pentru el din clipa in care, la coltul uneia din potecile pe care le batatorise, se vazu intampinat de un neinchipuit de frumos baietandru.

Ca-si spusera multe la aceasta a lor intaia intalnire nu incape indoiala. Dar cate si le-au spus sunt greu de povestit. Ce este fapt e ca inainte chiar ca ei sa-si fi vorbit, privirile li se incarcara cu sufletele lor... Al Caliopei, ce se aruncase mai intai in al lui Thalassa, cazuse in el ca porumbelul in ghearele uliului... Al lui Thalassa, desi cu o clipa mai tarziu, se pravalise in al Caliopei ca un soare ce scapa din osie si aluneca in nemarginire, impreuna cu lumile pe cure le taraste dupa el. si cand Caliope misca buzele sa-i vorbeasca, graiul i se facu de miere si de vin.

De miere pentru ca se asemana cu dulceata florilor si de vin pentru ca imbata pe Thalassa ca un must stors din strugurii din Syracuza ori din siraz. Cand, dimpotriva, cel care vorbi fu Thalassa, cuvintele pe care el le spuse parura Caliopei ca sunt ale soarelui si ca se auresc ca granele in vremea secerisului.

imprejurimile, ce le pierira in aceeasi vreme din ochi, ii facura sa nu mai fie decat ei doi pe pamant. Cat despre deosebirile lumesti in care se nascusera si ce ar fi trebuit sa-i desparta pe veci, ele se stersera, ca si cum n-ar fi fost. Cu ochii si cu graiul, ei isi spusera tot ce pot sa-si spuna doi copii care cred ca fericirea este pentru oameni.

Cand insa Thalassa fu silit sa-i povesteasca soarta vaporului, milostenia minciunii ii polei cuvintele spre a-i da incredintarea ca toti cei de pe vas au fost mantuiti si ca dansii trebuie sa se afle acum la Constantinopol, unde ii va fi dus corabia ce le venise in ajutor, pe cand ea singura luata de pe punte de un val fusese scoasa la tarm de dansul. Caliope ii sorbea vorbele, dar cand auzi partea din urma a spuselor lui, obrajii i se imbujorara, gandindu-se ca va fi fost vazuta de Thalassa in starea in care se desteptase pe patul de scanduri al odaii.

si, cu toate acestea, indata ce el o intreba daca n-ar fi bine sa dea vreun semnal bastimentelor din largul marii, spre a se opri si a trimite o barca s-o ia, dracusorul de baiat si dracoaica de fetita ii facu mutre, se stramba la el, iar pe jumatate glumeata si pe jumatate suparata, il facu sa inteleaga ca n-are nevoie sa-i poarte de grija, ca doamna care o intovarasise va sti ea ce sa faca si ca el nu e, cum se laudase a fi, un coborator din neamul zeilor, ci un curat mojic, un om de rand, cu desavarsire rau-crescut.

Zilele ce se scursera de atunci se desirara pentru amandoi printre florile de macesi ale diminetilor si se pastrara, mult timp, primavaratice si vesele.

Frageda inca - asa cum este totdeauna verdeata in aprilie si mai - iarba, ce crescuse inalta, inecase pe Thalassa pana la umeri si trecuse de capul Caliopei. Pitite in albastria ei umbra, flori nenumarate - cuisoare si tamaioase, garofite pembe, portocaliul lapte al cucului -isi sporeau miresmele, imprastiindu-le de la una la alta, isi spuneau, cu ajutorul nevazutelor unde, cuvinte pe care oamenii nu le aud, dar ce sunt insusi graiul florilor.

Copilaroasele jocuri ale Caliopei, rasetele argintii ale amandoror se rasfirara peste insula din zori in amurg, pana ce iunie, inlocuindu-le cu lenevia din caldurile lui, ii aduse intr-o apropiere ce, cu toate ca nu era mai mare, parea insa mai ingrijitoare.

Culcati in preajma farului, ei isi povesteau multe si de toate fara sa-si spuna mai nimic. Cand Thalassa i se uita in ochi, credea ca strabate in adancimile marii, iar cand ochii ce se inecau intr-ai lui erau ai Caliopei, el clipea si isi apleca pleoapele, ca si cum privirile i s-ar fi dus in soare.

O data cu racoarea serii sau a vreunei adieri ce se ridica dinspre mare, ei isi reincepeau jocurile, se apucau din nou la intrecere, se ascundeau cand pe dupa o cladire, cand prin iarba, si isi strigau si isi raspundeau: "cucu", "cucu". Dar foarte des si tocmai cand Thalassa se astepta mai putin, ea se furisa fara zgomot in spatele lui, ii sarea in carca si, petrecandu-i un siret prin gura, il plesnea peste obraz cu o biciusca din ierburi impletite...

Ca s-o sperie, el o lua razna cu dansa, hoihaia de rasunau stancile si nu-si inceta sariturile cu una, cu doua.

Dar Caliope, care se dedulcise cu acest fel de joc, abia simtea ca i se domoleste calutul, ca si incepea sa-l asmuta iar...

imbrancit cum fusese fara veste in viata adevarurilor obstesti, Thalassa se afla pe cale sa ajunga un om ca ceilalti. Sub imboldul tineretii, sanatatea i se intorsese.

si, cu toate acestea, lucrul de care el se ferea mai mult era tocmai cel de a se lasa in voia miscarilor ce-l tulburau...

Teama ca nu cumva sa fie si ea vreo naluca, pe care s-o piarda indata ce-ar strange-o in brate, il oprea mai cu seama. il mai tinea insa pe Ioc si alt gand: cel sa nu cufunde, prin pangarirea lui, in ticalosia noroiului unei mlastini trandafiria varsare de zori a sufletului de nevinovatie peste care dogoririle trupesti nu trecusera.

in Caliope se traganeau de asemenea fel de sovairi. Gandindu-se la tatal si la mama ei, care amandoi o credeau moarta, induiosata, se hotara sa le dea grabnic de veste despre locul unde se afla, desi tremura la singura presupunere ca intr-o zi sau in alta va fi silita sa se desparta de Thalassa.

Acest baietandru sfios si indraznet i se asezase atat de adanc in suflet, incat nimeni nu l-ar fi putut smulge de acolo fara ca ea sa moara.

Simtindu-se pe veci a lui, nebunatica zglobie isi da totusi seama ca prapastia ce era intre Thalassa si ea este cea dintre orice fata si orice baiat, dar peste care dragostea arunca pod de aur dupa ce o umple cu flori...

intrucat o privea pe dansa, e adevarat ca imprejurarile in care fusese crescuta de parinti abia ii ingaduisera sa ia cunostinta ca baiatul nu e fata si ca fata nu e baiat, fara ca sa stie, totusi, ce e a fi baiat sau ce e a fi fata.

Neastamparata cum era, ii punea feluri de intrebari, si el, care iti tinea cu greu rasul, ii spunea ca osebirea dintre unul si altul sta in faptul ca baietilor le creste par pe buze si, uneori, pe picioare si pe brate, iar ca femeilor nu le creste decat la subtioara.

Dar Caliope nu se da invinsa: ea vrea sa stie ca de ce sunt baietii mai tari decat fetele, iar petrecandu-i pe dupa gat bratul, ii framanta cu degetele mainii celuilalt brat muschii grumazilor si ai sanilor, ce se razvrateau si se intareau ca piatra. in sfarsit, ca sa dovedeasca daca el i-a spus adevarul sau daca numai a mintit-o, se apuca sa-l gadile si intetea jocul pana ce rasul pe care il facea sa se porneasca il silea sa se tavaleasca prin iarba si s-o roage sa-l lase, ca nu-i va mai ascunde nimic.

Dar tot ce-i spunea si de randul acela nu era din nou decat un nou fleac, si Caliope, spre a-l pedepsi, il lovea cu biciusca cea din ierburi impletita, ii sarea iar in carca si, vrand-nevrand, il facea iar cal.

Biruitoare in amandoi, caldura despletea iarba de pe insula ca o coama ce se misca la cea mai mica adiere. Cerurile aiureau si marea gafaia.

Nemilostiv si cutremurator cezar in lumea visurilor, Thalassa insa era in cealalta un copil pentru care femeia este zana de roua ce ar fi pravalita de pe altarul ei la cea mai usoara atingere a patimei. De flacari cand iesea din realitate, pe loc ce se izbea de ea, se facea de gheata si singure vestmintele de baiat il mai apropiau de Caliope. Dansa, care nici nu-i banuia starea sufleteasca, il atata cu intrebari neincetat mai primejdioase. Staruia, intre altele, sa stie daca e adevarat - precum i se povestise de o batrana ce tinea de casa lor - ca pruncul izbucneste afara dintr-o buba ce li se deschide fetelor la subtioara si ca e destul ca un baiat sa le sarute, pentru ca buba sa si fie gata.

si, mai din gluma, mai cu dinadinsul, ce voia acum era tocmai facerea zisei bube, pe care, de altminteri, i-o si cerea, pentru a-i dovedi, spunea dansa, cat de drag ii este el si cata multumire n-ar simti daca pustia asta de buba i-ar fi facuta tocmai de dansul, pentru ca copilul ce ar busti de acolo sa-i semene lui ca o picatura de apa.

Negresit ca rasul ce-l apuca putea cu greu sa fie oprit. insa ea nu vrea sa stie de nimic si o tinea la fel, una si buna.

Hranita, ziua, de soare si de neprecugetatele ei atatari; sporita, noaptea, de ispita destinderii muschilor si a hainei intunericului, flacara varstei ce batea pe tanar cu uriasul ei talaz nu izbutea, cu toate aceste, sa-i infranga sovairile. Bubele lui, ce ar fi mancat pe ale Caliopei ca pe niste cirese pietroase, feciorelnicii sani, ce ar fi fost pradati de flori ca o gradina din basme pentru nunta vreunui fecior de imparat, se aflau deopotriva sub lacomia acelorasi simtiri ce, de la inceput, nu incetasera s-o infasoare.

Hotararile firii nu pot sa fie insa stavilite. Mai tari ca orice vointa omeneasca, ele isi urmeaza mersul catre indeplinirea tintei lor, iar ele lucrau si intr-unul si intr-altul cu o putere asemanata. insasi deosebirea de nastere a Caliopei, cat si cea de avere a parintilor ei, deosebiri ce pareau ca o preursisera sa straluceasca pe cele mai inalte trepte lumesti, si insusi faptul ca Thalassa nu era decat un copil din popor, care abia stia sa scrie si sa citeasca, erau, la urma urmei, niste imprejurari ce trebuiau, fara doar si poate, sa le mareasca dragostea.

Adevar vecinic este, de altminteri, ca tot ce nu e la fel cauta neincetat sa vie in atingere si iarasi adevar este ca prea marea apropiere nu intarziaza sa aduca viitoare asemanari si, prin urmare, prevazute si sigure departari.

Astfel, pe cand in Caliope nu lucra decat un nespus indemn de jertfa, in Thalassa vorbea semetia si cruzimea biruitorilor. Firea ei era dintre acelea care si-ar fi aflat bucuria pana si in cele mai nemarginite suferinti, daca ar fi stiut ca din ele ar fi stors o cat de mica multumire pe seama fiintei prea iubite. in sufletul lui Thalassa nu incapea, dimpotriva, decat neinfranata dorinta de a robi, de a face din vointa sa o lege si de a calca peste orice, spre a-si ajunge indeplinirea pana si a celor mai neinsemnate placeri.

Mintea si simtirea acestui copil erau, intr-un cuvant, dintre cele mai ciudate.

Patima pe care obstea o numeste dragoste nu-i zbuciumase niciodata inima. Se iubea prea mult pe el ca sa mai poata iubi pe altii, sau, daca aceasta i s-ar fi intamplat, ar fi fost numai daca ar fi intalnit pe o fiinta in care sa nu se vada decat tot pe dansul.

Alcatuire cu desavarsire deosebita, mintea lui inlocuia invatatura ce-i lipsea prin un fel de putere tainica, ce-l facea sa urce spre inaltele culmi ale stiintei.

Fiind ce era, el nu putea dar sa ramana, sufleteste, decat strain de Caliope. Primejdia ce-l pandea nu era insa mai putin mare. Glumele si jocurile o intareau in masura cu prisosul pe viata al amandoror.

Calul, pe care ea il silea cateodata sa-l faca, se schimba - cu cat trecea - intr-un fugar zvapaiat, intr-un fel de armasar cu meteahna, care se poticnea cu ea de-a binelea si care - cum se intampla, cum nu se intampla - o azvarlea - de cate ori cadea - asa cum le-ar fi placut multor femei sa cada. si tot pe negandite, sau poate si pe gandite, calul cu doua picioare si cu chip si brate de om - cal ori drac - isi furisa mainile pe sub tricoul ei, ii ardea sfarcurile sanilor cu degetele si o pironea fara rasuflare sub jarul din el.

Caliope incerca sa inlature pieptul ce-o apasa, dar stapanindu-si iute micile infiorari, in loc sa-l departeze, cu o mana il impingea inapoi, iar cu cealalta il tragea tot mai mult spre ea. Buzele, insa, nu li se impreunau. Nu li se impreunau fiindca Thalassa fugea ca de foc de cele care cautau pe ale lui. si o alta lege se invedera: ca de cate ori alergi dupa o izbanda, de atatea ori ea se trage inapoi si ca, daca vrei s-o dobandesti, trebuie sa-i astepti, linistit, sosirea.

Caci, oricare ti-ar fi iubirea, cu cat te infigi mai mult intr-un suflet, singur tu esti cel care il obosesti, care il scarbesti si pe care sfarsesti prin a-l departa de tine.

Neajungandu-si scopul, Caliope se hotara, prin urmare, sa se foloseasca de somnul in care el se adancea,

cand i se culca in prag, cu corpul si cu obrazul pe jumatate cazute in albastrele baltoace ale lunii. El insa nu dormea - dupa cum este obiceiul a se spune - decat cu un ochi inchis si cu altul deschis.

Dar caldura crescuse. De la douasprezece in sus, ea se facea nesuferita. Soarele arpegia peste insula, aprinzand pe rand colturile stancii si facand sa valvoreze coperisul farului. Varful ierburilor nu mai era decat paie. Viata se retrasese din fiece fir catre radacinile lui. Cerul, pamantul si marea pareau ca ard.

Spre a scapa de ispitele ce-l pandeau, Thalassa, sub cuvant ca are de lucru la far, se zavorea inauntru.

Parasita in voia ei si neavand cu ce sa-si petreaca vremea, Caliope se lasa pe pat si cauta sa doarma. Flacarile de afara ii biciuiau insa sangele, ii razvrateau simturile si ea se pomenea inconjurata de feluritii Thalassa pe care ii purta in inchipuire. Strecurandu-i-se pe rand pe dinainte, dansii se schimbau in mii de feluri; erau aci soldati romani, cu pulpele si bratele goale si cu sanurile acoperite cu pieptare din solzi de alamuri; aci cavalerestile intrupari ale veacului de mijloc, in armure de fier sau in zale tacanitoare si aci frumosii paji cu stranse tesaturi de matase pe plasticitatea picioarelor si pieptului... Dar cu toate ca toti semanau cu Thalassa si ca toti erau deopotriva de frumosi, unii aveau ochii negri ca noaptea si altii blanzi si dulci ca un rasarit de luna sub taina codrilor. Dar, orisicum ar fi fost ei, fiindca in fiecare scanteia un Thalassa, galese se duceau privirile Caliopei.

Cat despre Thalassa cel adevarat, adeseori, gonit din far de zaduful amiazului. el alerga spre tarm, intra o clipa in racoarea sanctuarului, in care se dezbraca, si se azvarlea, la urma, in apa rece a marii, culcandu-se cand pe un val, cand pe altul, si lasandu-se sa fie leganat de toate...

inapoiat, mai tarziu, intre racoarea marmorelor, in mijlocul nespusei lancezeli ce-l apuca, el nici nu-si mai da osteneala, intr-o zi, sa-si mai imbrace vestmintele, pe care le lasase acolo, ci, infasurandu-se in mantaua si in cearsaful aduse cu dansul, se culca pe straveziul jertfelnic, parasindu-si corpul si sufletul unor clipe de impaciuitoare si fericita odihna.

Aceeasi simtire - nevoia de a se mai afla in aer liber -se destepta cateodata si in Caliope, o ducea sa paraseasca odaia si sa ciocaneasca cu o piatra in usa farului, iar - neprimind nici un raspuns - o facea sa colinde insula, sa alerge printre steiuri, s-o ia de jur imprejurul tarmilor, doar de o da de vreo adiere si doar de-o intalni pe Thalassa.

Neaflarea lui o ingrijea insa si ganduri si griji de tot felul ii strangeau inima. Dumnezeule! isi zicea ea atunci, poate ca Thalassa, intrand in mare si voind sa se scalde, va fi fost izbit de vreun val, luat de el si tarat departe. Poate iar - caci ce nu se poate? - ii va fi venit vreo ameteala, va fi alunecat in vreo valtoare si - "Dumnezeule! Dumnezeule!" - se va fi culcat in fundul apei - inecat - mort. Rasunetele insulei erau tulburate astfel de neincetatele ei strigate. Chemandu-l pe nume din toate puterile si urcandu-se din nou pe stanci, ea se uita peste tot, se intorcea in odaie, alerga spre usa farului, in care batea din nou si nu se linistea pana ce nu da cu ochii de el. Alteori, cand de asemeni il cauta si nu-l gasea, o teama mai ciudata ii intuneca mintea: Plecarea ei de acasa, vaporul si furtuna, insula si Thalassa, el insusi, i se infatisau ca niste lucruri asa de neadevarate, incat, cu incetul, o incredintau ca nici nu sunt altceva, ca ea, Caliope, e tot acasa si ca, negresit, doarme dusa de vreun vis din care, cand se va destepta, nu va mai ramane nimic. Fara indoiala, stia de minune ca umbla, ca simte si cugeta, ca vede si aude, dar in somn? in somn oare nu se vede si nu se aude, nu se indeplinesc miscari, nu se vorbeste chiar, si cu toate acestea, tot ce pare adevar e oare altceva decat o vremelnica ratacire a mintii si a simturilor?

Cercetarile ei, ce reincepeau atunci, se faceau astfel tot mai aprige si, intr-o asemenea zi, o duceau langa intrarea sanctuarului, iar tocmai in vremea cand Thalassa, iesit din inviorarea valurilor, isi dormea pe masa jertfelnic asternuta cu rosia desfasurare a mantalei, arzatoarea furtuna a refluxului de putere si de tinerete ce-l reluase in stapanire. Cu un picior intins si cu altul atarnandu-i in jos, corpul lui aproape gol, de pe care cearsaful alunecase in parte, isi rasfrangea in oglindirea peretilor spartana plasticitate, si cand Pheb, ce coborase pe cer pana in dreptul intrarii sanctuarului, isi repezi inauntru sagetile de aur si sangeroasa purpura a apusului, atat el cat si paganescul subsol de olimpian sau apolonian templu parura ca se rup din loc si ca, invartejindu-se cu o ametitoare iuteala, se duc sa cada drept in soare.

Caliope, care ii atinsese pragul si care ii cercetase cu ochii adancimea, intrevazu, in penumbra aurie, ceva care nu i se mai arata a fi o pamanteasca faptura, ci un zeu cu totul si cu totul ciocanit din aur, iar al carui suflet ar fi curatul aur al luminii.

Agatandu-se, spre a nu face un pas inainte, cu amandoua mainile, de sculptatele chenare ale dreptunghiului intrarii si voind chiar sa se traga inapoi, ea nu izbutea decat sa se plece si mai mult peste abis. Ochii ei, oricat ar fi vrut dansa sa-i dezlipeasca de pe Thalassa, ramaneau tintiti asupra lui si, cu voia sau fara voia ei, inelatul par de aur, fluidicul aur al obrajilor, purpuriile buze inflacarate cu aur rosu, aurul ce ca apele Pactolului ii curgea de pe umeri, cel de pe colnicele bratelor si pieptului, arama picioarelor, pe care ridicaturile muschilor o aureau cu scanteieri, tot aurul viu ce se afla pe un corp de frumusete si de putere, precum si cel cu care soarele il sufla i se azvarlea in priviri, ii curgea topit in sange si, nestirbindu-i nevinovatia, ii ducea pe prea iubitul in suflet si in corp.

Oglindita pe poleiul ghetii peretilor, ispita de pe jertfelnic, rasfrangandu-se pe tavan, se lungea pe lespezi si Caliope simtea ca brate nevazute o iau pe sus, ca o imping catre un nou pas si apoi catre altul; ca ea face chiar acele pasuri cu adevarat si ca ele o poarta si o apropie de sfinx, de scrisa din soarta ei.

si dintre trambitarile ce-i tulburau auzul si ce semanau cu o trufie deopotriva cu a tibicinelor romane de odinioara, se desprindeau romantele fara cuvinte ce nu canta pentru oameni decat o data in viata lor.

Dar in momentul cand ajunse la doi pasi de jertfelnic, si numai la doi pasi de prapastie, o miscare a lui Thalassa inlatura pana si cel de pe urma colt de cearsaf ce i se tinuse agatat de mijloc si ea zari, in locul ce pana atunci fusese coperit, o tolanire ca de bestie, ce nu era nici sarpe si nici pasare si ce nu avea nici picioare si nici aripi. Inelarea ei posomorita dovedea ca trebuie sa fie din neamul taratoarelor, desi era din altul mai tainic - dintr-unul ce ramane mult timp necunoscut fetelor de imparati si ce nu fusese nici macar inchipuit de Caliope.

insa, ori din ce neam ar fi fost acea naprasnica ciudatenie - in ea care este - pentru a spune adevarul -singurul temei al vietii - care strabate printre zavoare si paznici in inima celor mai craiesti si imparatesti palaturi, care - zmeu inaripat - isi rastoarna prazile, cu rasuflarea taiata, sub junghiul placerii, care nu tine seama de strigate si plansete, de manii si impotriviri, si care asterne sub ea orice osebiri lumesti, care cutremura pe cele mai plapande fapturi cu viata si cu moarte, in ea Caliope presimtea, totusi, omoratoarea muscatura si o inchipuia ca va fi in ochii prea iubitului facuta.

Jalnice balanganiri de clopote ce chemau la pogribanie i se traganara astfel in simtire... Ele inlocuira arzatoarele trambitari, iar Caliope nu mai vazu pe Thalassa decat rostogolit in moarte de dihania ce, neindoios, i se urcase acolo pe cand dormea.

Cu toate acestea, hotaratoarea miscare ce o facu - si o facu chiar de ar fi fost sa moara in urma dintr-insa, iar, ca sa-l scape, se arunca cu iuteala fulgerului asupra bestiei, o apuca de mijloc, isi inclesta degetele pe ea, voi sa-i inabuseasca o data cu viata, uratenia, si, smucind-o cu putere, cerca s-o urneasca din loc si sa-i striveasca capul de pereti.

Dar amortita ciudatenie ii zvacni fara veste intre degete, se lungi si iti umfla inelele, fumega si se ingrosa de turbare, si Caliope simti ca, aproape in acelasi timp cu bestia ce dintr-un salt ii scapa din mana, incape intre brate ce se inchid asupra-i, ce-o pravalesc intre sangeriile brazde ale cutelor mantalei, pe cand dinti si unghii ca de pasare de prada o sangereaza, ii sfasie hainele, o despoaie toata...




Cimpoi si tibicine
Dies irae
Epoda rosie
Erebos
Eros
Grijania de foc
Impartasania din urma
Noaptea de argint
Priap
Pronaos
Ultra coelos
Zile de aur


Aceasta pagina a fost accesata de 645 ori.