Impartasania din urma

Impartasania din urma

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



Si iubirea ei fu tot asa de arzatoare cum era focul lunii iulie, ce mergea spre sfarsit.

Iarba de peste intreaga intindere a stancii era acum uscata pana la radacina. Singura marea, dar si ea numai in apropiere de tarm, era verde. Soarele ineca in lumina lui orice alta culoare.

De pe vapoarele de aur ce insufleteau cu trecerea lor inflacaratele departari, peretii insulei se infatisau ca niste steiuri de diamant, afara de clipele in care soarele, dandu-le foc din orice parte, ii schimba intr-un alt soare, ce parea ca iese din mare.

Nimicindu-si sufletul in Thalassa, Caliope incetase de a fi cea de altadata. Orice trufie, mandria chiar se instrainasera de dansa. Ea nu se mai socotea - si poate cu adevarat ca nu mai era - decat o parte din corpul lui si se misca numai incotro o ducea el.

Din parte-i, ea izbutise sa sape o prapastie intre dansa si trecut, sa socoteasca pe parintii ei morti si sa nu mai traiasca alta viata decat cea de sub buzele lui.

Acest pisc din sirul de munti ce singur n-a fost inghitit de mare si pe care - zice-se - Omer isi pastea caprele, isi retraia in Thalassa paganestile flacari si in Caliope, driadele si nimfele.

Sarutarile lor se aprindeau, din zori, in varful farului; isi desirau coloanele de margean rosu si de rubine focoase pe tarmul marii si pentru ca aproape una si aceeasi simtire ardea in ele, aceste sarutari razleteau in spatiu uriase valuri de foc, ce urcau pana spre Drumul-Robilor, ce despleteau cometele, ce le imbranceau spre soare si ce, apropiind intre ele corpurile ceresti, pareau ca le vor arunca inapoi, catre obarsia lor, spre a le desfiinta intr-insa.

Pamantul si marea, cerurile, in orice adancimi si inaltimi, erau o nemarginita si arzatoare urzeala de zdruncinari. Sub lumina ce se imprastia din ele nu mai era nici apropiere, nici departare, nici culoare si nici forma.

Noaptea, alte inflacarari se destainuiau. Ca si cum s-ar fi inmultit, gruparile stelelor inviau cerurile cu un fel de zori albastre.

De pe pamant, din cele mai departate tinuturi ale lui, se incrucisau vesti ingrozitoare. Aci venea stirea ca ape curgatoare, cu largimi ca ale unei jumatati de Dunare, secau pe neasteptate si aci ca paduri cat Romania de intinse luau foc din chiar senin si ardeau pana la radacina copacilor. inecurile si focurile stergeau sate si orase din fata lumii. in New York, in Paris si Berlin - pana si in Petersburg - oamenii cadeau de caldura pe strazi si mureau.

La aceste se alaturara si alte grozavenii; surpari de pietre inflacarate ce se pravaleau din cer, izbucniri vulcanice, ridicari neasteptate ale fundurilor oceanului, valuri de o inaltime de peste o suta de metri ce se napusteau peste tarmi si prapadeau orase de peste patruzeci si cincizeci de mii de locuitori, in sfarsit, cele pe care le povesteau astronomii, despre cer si despre soare. si, in adevar, intr-o tara oarecare, soarele rasarise rosu, in alta rosul lui se schimbase intr-un verde fulgerator, in alta, se albise, iar cerul, indata ce el apunea, se mohora ca sangele.

Dintre invatati, cei care vestesc ca are sa fie vreme buna sau rea dau in vileag ca peste un tinut din partea de apus a Americii s-a potopit o ploaie de apa in clocot si ca, pe locurile peste care s-a varsat, au fiert bucatele pe camp. Altii, vorbind despre cutremure, spuneau ca ele au crapat pamantul, in unele parti ale lumii, pana la mijlocul lui si ca, prin crapaturi, au bustit afara aburi grosi de catran si de pucioasa. Capitanii de vapoare instiintau si ei ca o insula cat a opta parte a Frantei se ducea incet la fund, si ca alta - aceasta mai mica - s-a facut nevazuta intr-o singura noapte.

Vartejurile pe mari, pe rauri si pe uscat, ce se rasuceau nebuneste si ridicau apa sau pulberea pana la cer, ruperile de nori isi aduceau si ele partea de nenorociri.

Pe langa aceste tulburari ale lumii cosmice, nasteau insa si cele dintre popoare, cat si cele ale simturilor omenesti.

Un vant de nebunie trecuse prin toate sufletele si atinsese toti creierii. Omul se reinapoia spre bestie. Demnitate, rusine, lege, totul era lasat la o parte. Cei mai multi dintre oameni nu mai respectau nimic si nu se mai respectau nici pe ei. Gomorile si Sodomele rasareau ca din pamant. Palatele regilor se prefaceau in case de prostitutiune. si, ori dincotro, se zvonea despre scufundari in smarcuri ale celor mai renumite virtuti. Nerusinarea impreunarilor plecase sub dezlantuirea ei pe cei mari deopotriva cu cei mici. Ziua namiaza, stradele si pietele oraselor vedeau lucruri nepomenite. Nu numai prejudecatile, dar si normele erau lasate la o parte. Nu numai barbatii maturi, ci si tinerii si copiii se dau pe voia lui Priap, care ii facea palose sau teci, innebunindu-i de placeri si aruncandu-i jos morti. Sufletul si corpul si-l tara fiecare prin orice noroaie. Batranii isi regaseau barbatia si mureau cu multumirea ca au intinerit.

Dar, desi in cer si pe pamant nu stapanea decat aceeasi nazuinta de obsteasca apropiere, dansa, pornita cum fusese din sufletele lui Thalassa si din al Caliopei, da, la randul ei, in oricare din miscarile pe care cauta sa le indeplineasca, de aceeasi stavila de care se izbise si dragostea lor, iar, cu toate ca din putin lipsise ca tot ce are fiinta in cer si pe pamant sa se surpe intr-o desavarsita nimicire, acest tot se pastrase neatins in intregimea alcatuirii lui launtrice si in cea a infatisarii lui.

si fiindca atat Caliope, cat si Thalassa ajungeau sa priceapa ca nu va mai fi dat ca un barbat si o femeie sa fie imbranciti unul spre altul de o dragoste mai patimasa si sa se iubeasca mai mult, nu mai era pentru dansii umbra de indoiala ca desfiintarea unui suflet in altul nu va fi atinsa de nimeni, oricare ar fi puterea clipei ce ar lucra in acest scop.

Neputinta ce le izbea astfel iubirea, impiedicandu-i sa urce culmea dincolo de care, nemaifiind inaltime, nu ar mai fi decat prapastia cea fara de nume, destepta in Thalassa infioratorul gand ca moartea ei singura ar azvarli cu totul sufletul ei in al lui, pe langa ca lui i-ar redeschide portile de diamant ale tinuturilor himerei prin care il purtase odinioara atat de sus si de departe inaripatul cal.

Neincetat mai staruitoare, neimpacata si cumplita cugetare il urma si destept si in vis, cobora cateodata in bratele, in mainile si in degetele lui, il facea sa se vada apasandu-i bataile inimii sub cele ale inimii lui si strangandu-si degetele imprejurul ademenitorului gat de lebada pe care, prin inchipuire, il sfarma in mijlocul zvarcolirilor trupestilor placeri, ce-l ajutau sa-i fure sufletul in chiar clipa trimiterii schingiuitului corp in moarte.

Iar pentru ca tot ce se cugeta puternic trebuie fara doar si poate sa se indeplineasca, - in timp si loc - asa si groaznica plasmuire ce i se inchegase in minte apropia ceas cu ceas ziua in care ea urma sa se schimbe in fapt si care, pe negandite, ca si cum i-ar fi luat pe amandoi de mana, ii respinse in sanctuarul unde se iubisera intaia oara, ii redete recelui jertfelnic si reazvarli peste dansii nimicitoarele aiurari ale patimii si ale varstei.

Usoare si mangaioase, la inceput, degetele i se strecurara atunci, cu de la ele vointa, de-a lungul albului grumaz. Ele urcara apoi mai sus si, cu dezmierdari, aci dulci, aci glumete, i se oprira pe gatlej, il cercuira, catifelate, cu bratara lor; se stransera din ce in ce mai mult asupra-i, si, schimbandu-se in nemilostive inclestari, o dusera, in ciuda trupestilor razvratiri, pe care el i le stapanea cu unul din bratele lui, in ciuda deznadajduitelor scrasniri din dinti si a suieratoarei rasuflari, intr-un soare alb, unde ea nu mai fusese, si ce, in loc s-o arda, o ingheta; intr-un soare care o umplea, totusi, cu nemarginita bucurie ca sufletul ei inceteaza de a fi, fara ca insa sa nu isi urmeze viata, caci si-o revarsa sa si-o traiasca in Thalassa.

Dar, impreuna cu cea de pe urma zvarcolire a Caliopei si o data cu buzele ce i se invineteau si cu raceala ce i se urca de la degetele picioarelor si mainilor la inima, din Priap, a carui indarjire trecuse de culme, incordarea lui cea presus de fire pornea scurte si repezi tasniri de sange, ce inlocuiau cuminecaturile preasfinte cu jalnicele dare ale desavarsitelor istoviri... Pravalindu-se, la urma, de-a lungul peretilor jertfelnicului si prelungindu-se pe lespezi, jos, despartindu-se, in sfarsit, in mici-mititele ramuri, acest sange - cel al marei ispasiri - lua drumul deschizaturii sanctuarului si, razbind afara, era sorbit, incet-incet, de soare, baut de el si primit ca un prinos de la el plecat si la el inapoiat...




Cimpoi si tibicine
Dies irae
Epoda rosie
Erebos
Eros
Grijania de foc
Impartasania din urma
Noaptea de argint
Priap
Pronaos
Ultra coelos
Zile de aur


Aceasta pagina a fost accesata de 815 ori.