Pronaos

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

Intins pe patul pe care il trasese in graba langa camin, corpul de alabastru - o! cat de minunat! - preursitele zori - o! cat de blande! - zana fara simtire zacea aproape goala, goala chiar, sub stravezia zdrentuire a camasii in care marea o aruncase pe pieptul lui Thalassa.

Din bradul unei mese, pe care o sparsese, si din cele cateva scanduri, o flacara de aur si de safir, in care se amesteca portocaliul si albastrul-deschis valvora sub cotlon. Ba izvora din jarul de briliante si de rubine al bradului ce trosnea, se scalda intr-un trandafiriu-deschis si imprumuta fragezimii verdelui unei ape limpezi vesela ademenire.

O lumina de argint tremura pe goliciunea de zana a Caliopei si intre corp si flacara se statornicea o logodna de armonizari. Lumina falfaitoare facea brate cu degete fluidice si le intindea spre gingasia soldurilor, spre albastria albeata a grumazilor si de acolo, spre micile sanuri imprejurul carora parea ca se joaca.

Dar din flacari se ridicau ca niste aripi ale caror stoluri - porumbei rupti din soare - se avantau de-a lungul peretilor, se izbeau de tavan si dau fuga prin odaie, invartejind pe pereti ocoale dupa ocoale. in curand, aripile de lumina prinsera insa de veste ca sunt urmarite de altele - acestea negre si mai mari - ciori si corbi a caror viata sta in legatura cu chiar lumina ce izbucnea din vatra.

Dar Thalassa, care nu-si da inca seama daca faptura pe care o scapase e vie sau moarta, nu-si aminti mai putin ca, pe vasele pe care cutreierase marile, auzise de ajutoarele care trebuiesc aduse inecatilor.

Cu corpul aplecat peste celalalt, el, dupa ce ii miscase bratele in temeiul unor anumite ritmuri - cercari facute sa readuca aerul in plamani - isi plimba usor mainile pe gatul ei, le ducea pe alabastrul sanilor, pe fildesul picioarelor. Lumina flacarilor ii urmarea degetele, isi marita viata cu a lor, si, din mangaioasa precum fusese, innebunea impreuna cu Thalassa, o infasura intr-o vijelie de clipiri si de rasfrangeri aproape arzatoare...

Iar daca cineva l-ar fi zarit in mijlocul acestor miscari si daca l-ar fi vazut aplecandu-si corpul inainte si tragandu-si-l inapoi, ar fi crezut ca este un nebun care nu stie ce face, sau unul din acei mari stapanitori ai pianului, care scoale de sub mestesugirea degetelor arpegii rare, acorduri si triluri ce-si picura margaritarele pe urcari si coborari de scari muzicale nesfarsite.

Mereu mai indraznete, degetele lui paraseau muschii gatului si ai bratelor si la randul lor oprindu-se catva pe langa sani, uitau sexul, coborau mai jos, treceau, fara chiar sa-si dea seama despre nimic, dincolo de frageda taina din care tasneste betia atator iluziuni si ajungeau la degetele picioarelor, spre a se inapoia catre genunchi, catre sani si gat...

Dar miscarile ce i se iuteau il culcau peste corp, ii apropiau ochii si buzele de viata, de ochii si buzele moarte, ii dau infatisarea sub care se arata oamenii atunci cand se indeletnicesc cu marele bine si marele rau al inchegarii in viata organica a unei bucati de spatiu deasupra careia fac sa scanteieze, in aceeasi masura cu constiinta eului, constiinta Universului.

si nu o data, in aceasta lupta a lui cu moartea, i se amestecase parul in al ei; si nu o data crezuse chiar ca-i simtise rasuflarea. Dar in zadar punea urechea sa-i asculte bataile inimii; ele nu i se destainuiau, iar ciorile si corbii isi urmau goana, alergau mai vijelios ca oricand, soseau din urma pe porumbeii de lumina, ii inabuseau cu aripile si dezlantuiau in el cumplitul gand ca albul corp pe care il strangea in brate, si ce nu era o minciuna a simturilor ca celelalte, mort sau viu, i se cuvenea lui de drept.

Dar alte paseri de lumina, mai stralucite decat tot ce se poate inchipui, inviau in camin - erau nu numai porumbei, ci si granguri, prigori si randunele, iar toate zburau spre inaltimi, cucereau peretii si tavanul, se napusteau prin colturi sa omoare ciorile si corbii, bufnitele - pe care le ciocaneau in cap cu repezi lovituri pana ce le lasau golase de pene - liliecii si intreaga oaste a iadului...

Cuceritoarea lumina alungand astfel intunericul din odaie, il nimicea si din sufletul lui Thalassa. Corbii si bufnitele se desfiintau si impreuna cu ei piereau si orice ispite...

Din sparturile de brad pe care le inghesuise pe vatra si ce palpaiau cu zgomot, flacarile destindeau aripi portocalii si rosii, miscau evantalii de azur spuzite cu argint ori, rasucindu-se asupra-le, invineteau si se incumetau sa scoata la iveala pe batutul de Dumnezeu sarpe ce, desirandu-si si ingropandu-si inelele, se tara cu siretenie pana ce, prinzand putere, se ridica deodata in coada si jaruia din mijlocul focului...

Rascolitoarea iscodire a iadului nu starui, cu toate aceste, mult. Stoluri dupa stoluri, grangurii si porumbeii, turturelele si ciocarliile ce se desprinsesera fara veste dintr-o noua izbucnire a flacarii o stersera cu bataile lor de aripi si rostogolira de pe tavan si de prin colturi ciorile si corbii, bufnitele si liliecii...

Dar lupta nu se opri. Odaia se lumina si se intuneca de la o clipa la alta si aci se invartejau printr-insa aripile iadului, aici ale soarelui.

Uneori insa - cand nu se mai aflau peste tot decat lilieci si corbi, sarpele din camin reinvia de-a binele si tot lungindu-se, isi azvarlea umbra spurcatelor inele pana pe corpul Caliopei, si pana chiar peste acele parti ce se invecinesc cu impaduratele tinuturi ale orasului Cnid, unde Venera si-a asezat trandafiria pestera si de unde tasneste prea vestitul nectar ce, cu toate acestea, nu imbata decat atunci cand e turnat de Cupidon.

Siliti fara voie sa urmareasca marsava tarare, ochii lui Thalassa se desluseau pentru intaia oara asupra osebirei ce este intre un sex si celalalt...

O mai vijelioasa si ametitoare miscare a flacarilor nimici insa din nou pe sarpe si presarand pe locurile pe care el isi plimbase pangarirea umbrei mari crini albi si petale de nori de migdali, zambile roze si toata zapada de flori a primaverii, impresura pe Thalassa cu ganduri ce-i coborara cerul in suflet.

De altminteri, Eros, el insusi, nu imprumutase trupescul vestmant al frumosului tanar ca sa ajunga la jalnica josnicie a unei izbanzi de asa fel. Prinosul pe care il voia el pe altarul sau de zeu era al unui suflet care prin singura nemarginire a dragostei ar primi sa se nimiceasca impreuna cu corpul in sufletul si corpul prea iubitului...

Scopul semetului fiu al cerurilor era deci neincetat acelasi: urmarirea cea fara preget a desfiintarii lui doua in una si a retrimiterii in pacea nemiscarii a nesfarsitelor serii de numere iesite din unitatea din care au luat viata si din care s-au imprastiat la inceput in toate partile.

Margean alb, pe ale caror degete unghiile isi silniceau sidefurile, picioarele copilei erau dar reluate intre mainile lui de caldura si framantate cu viata...

Aplecat cum se afla peste obrazul si inima Caliopei, el se silea sa faca sa scapere scanteia cea tainica din jarul ce-l mistuia si, desclestandu-i dintii, isi lipea buzele de ale ei, pentru a-i trimite in suflet o parte din insusi sufletul lui.

Prin odaie, jocurile de umbra si de lumina isi urmau alergarile. Se inmulteau corbii si liliecii? Nenumarate si groaznice ii navaleau in minte si gandurile intunericului... Unul, mai cu seama, il tulbura: cel ca flacara din el ar zdruncina, poate, prin actul vietii, nedeszavoratele vreodata porti ale mortii.

Desi lipsita de orice prejudecati, firea lui - deopotriva in aceasta privinta cu a celor de tot mari si cu a celor de tot nebuni, fire ce ar fi stors placerea din orice durere si binele din orice ticalosie - se da insa inapoi din fata tainicelor ape in care credea pe Caliope dusa: caci viata alearga dupa viata ca pamantul dupa soare.

Dar ciori si corbi, bufnite si lilieci aproape nu mai erau. Lumina ce se facuse mare troienea odaia sub o surpare de roze de argint, de aur, de roze-roze, si puteri ce se simteau, dar ce nu se vedeau, isi rasfirau insufletirea peste invinetitul corp, il scoteau ca din fundul apelor mortii si, aruncand pe Thalassa inapoi, aprindeau deodata albastrele stele ale ochilor Caliopei...

Iar fara sa priceapa taina ce-l dusese acolo, Thalassa, care se oprise catva langa usa, o deschise si se afla in vioria liniste a noptii ce se spalase de catranul ce-o smolise...

Pasuri ca de lup o tulburara cu toate acestea multa vreme inca si ochi de jaratic se aratara multa vreme peste insula, cand intr-o parte cand in alta a ei...

Cimpoi si tibicine
Dies irae
Epoda rosie
Erebos
Eros
Grijania de foc
Impartasania din urma
Noaptea de argint
Priap
Pronaos
Ultra coelos
Zile de aur

Aceasta pagina a fost accesata de 1699 ori.

Pronaos

Pronaos

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera