Priap

Priap

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti




Vantul Sudului gonea pe martie. Frigul scadea si veneau si zile calde. Se randuiau apoi si altele, cand crivatul, ce se inapoia, se facea taios. Asa este si viata oamenilor: ei se cred scapati - zambete si bunavointi le alearga intru intampinare - le seamana in cale flori - soarele sparge norii plumburii - e primavara si veselie - frumusete peste tot - iar fiecare renaste! - renaste si n-are sa mai sufere!

si tocmai atunci - pentru ce? nu se stie - acesti oameni se repomenesc in mijlocul necazurilor.

Cu Thalassa iesea la fel: o data cu dumnezeirea luminii si a caldurii soarelui, el se simtea apucat de un aprig dor de viata - dor de a se amesteca intr-insa, de a se rapi insulei si de a se reface altul, nemairamanand nefericitul urgisit care, vrand sa se potriveasca cu Dumnezeu, se coborase mai jos de om.

Nestramutata, ideea ce-l cucerise il muncea, sau, daca isi pierdea uneori din putere, ea si-o recastiga o data cu urletul vantului ce zguduia geamurile si cu focul ce se misca mai scanteietor sub cosul caminului. Priap nu-si dormea cerbicia decat pentru a si-o indarji mai mult.

Zana intaielor lui visuri, care lua fiinta din inchipuirea lui mai rar ca oricand, nu mai era insa, de cate ori i se arata, sovaielnica si nehotarata.

Cat despre el, ca sa-si dovedeasca atunci ca nu se inseala si ca vedenia ce-l naluceste a fost cu adevarat cucerita asupra nimicului, o urmarea pas cu pas prin odaie, era in dreapta si in stanga ei si, punandu-i intrebari, asculta raspunsurile ce i se pareau ca le primeste...

Dar pe data ce dogoreala patimii isi trecea vestejirea peste feciorelnica intrupare, ea se facea nevazuta si lasa locul unor alte vedenii - celor din imparatia lui Priap - care reincepeau sa se inseileze in dungi si pete de lumina pe petecile de intuneric ale unghiurilor si in pete de umbra pe partile odaii mai insufletite de lumina.

Asupra vechii lui zdruncinari se altoiau insa altele... Pentru a-si impaca bunaoara un fel de nevoie ce-l silea sa-si duca corpul dintr-un loc in altul, el deschidea usa, si de-ar fi nins, de-ar fi plouat, iesea afara, strabatea insula, urca ori cobora stancile si nu stia el insusi nici ce vrea, nici ce face.

Din inaltimea farului, ale carui scari le suia adesea, isi ratacea ochii printre norii iadului din cer si printre cel colcaitor deasupra apelor, dar ori la ce s-ar fi uitat, nu mai vedea decat prin rosia perdea a posomorarii din el. Pana si chipul - cand si-l privea in ciobul de oglinda atarnat pe unul din pereti - nu i se mai arata decat pe sub acelasi rosu.

Mai tarziu, alte fenomene se alaturara pe langa acesta. Cu totul suparator, unul mai cu seama - nodul ce i se starnise de mai inainte in gat si ce, acum, nu se mai cobora decat cu greu spre a lasa gazele sa iasa - il chinuia aproape de dimineata pana seara. Alcoolul si tutunul, argasindu-i fundul gurii, nu-i dau de asemenea ragaz si desteptau in el o sete ca a beduinului pe nisipul desertului.

Dantul in care il prinsese Priap, daca ar fi putut sa fie asemanat cu vreunul, era numai ca ceardasul - dant dracesc si spre care i se ducea si gandul invartejindu-l peste ungureasca pusta, sau pe sub vechile bolti ale palatelor magnatilor...

Vazut de pe o intamplatoare scena - in Pera sau aiurea, nu stia bine unde - acest dans - de fapt cel mai apropiat de miscarile lui sufletesti - il si lua de mijloc, il tara tot mai departe de vremea in care traia. Maretul castel in care il purtau dezlantuirile ce-i umpleau mintea il punea aproape indata in rand cu ceilalti oaspeti, iar simtindu-se de potriva lor, ca si dansii isi zornaia pintenii ori isi zanganea sabia.

Amestecat printre cavalerii de Tisza si Balathon - cu scurta manta de catifea in umeri si cu arcuitul piept aurit de ceaprazuri si scanteiat de nestemate, principe din mosi-stramosi - el inainta mandru si se apleca in fata albelor zane insirate de-a lungul stalpilor de marmora ai vrajitelor sali...

in antereie rosii peste cizme galbene, tiganii avantau de pe lautele lor vijelia ceardasului ce imperechea pe inaltii magnati - baroni si conti cu ochii de soare si de stele - cu semetele domnite si cu nu mai putin mandrele doamne in ale caror vinete priviri zambeau zambilele ori se catifelau micsandrele.

incet, la inceput, si abia miscandu-si darele rochiilor de argint si de aur, fiecare se deda la pasuri moi, parea ca abia este dusa de picioare si ca fermecatoarea lene ce a cuprins-o o va arunca in sfarsit pe pieptul cavalerului...

Dar lautele azvarleau in curand pe femeie in fata barbatului, iuteau miscarile si ale unora si ale altora, apropiau si departau pe fiecare, purta pe fiecare sa-si dea unul altuia ocoale, sa salte, sa sara, sa piseze pamantul pe loc, si, printre salbaticia navalnica a sunetelor, sa se repeada unul la altul ca si cum ar fi voit sa se sfasie - sau oprindu-se deodata - facea pe fiecare sa-si reinceapa taraganirile lancezi...

Trambitarile instrumentelor de alama, tipetele vioarelor, miorlaiturile clarinetelor isi reimpleteau sunetele si femeia saltand in jurul barbatului, iar barbatul in jurul ei, peretii salilor se puneau in miscare impreuna cu boltile si lespezile pardoselii, cu castelul cat era de mare, cu campiile ce-l inconjurau, cu muntii ce margineau aceste campuri in zari, cu pusta, cu Ungaria toata, ce, dintr-o parte in alta, nu juca decat acelasi singur si urias ceardas. Dar Eros sufla peste naluci, caci nu intre umbre avea el sa afle sufletul pe care il cauta inchegat in viata trupeasca, si care, totusi, primind sa se desfiinteze in a lui Thalassa, ar fi adus pacea de veci a obstestei desfiintari.

O asemenea prefacere a lui doua in una, ce ar fi reazvarlit universurile in nimicirea osebirilor din care, o data cu nasterea lor, s-a aprins scanteia vietii, ar fi fost si incetarea oricaror lupte, precum si inceputul bunatatii mortii celei fara de inviere.

si fiindca cei neintrupati, zeii, stiu si vad tot, Eros nu intarzie prea mult sa descopere tarmul poleit de luna de-a lungul caruia - cu totul departe peste valuri - dormea un cuib de alba marmura printre galbenele infloriri ale unor primavaratici iasomii.

Pompeiana cladire careia atavica dragoste de frumos a unui grec din Imbros ii detese corp pe apropiatul tarm al Asiei ascundea intre peretii ei de marmora si sub alba retea a pologului unui pat din lemn de trandafir pe Caliope, fiica lui de treisprezece ani care ii era mai scumpa ca orice si care isi zambea acolo, leganata de visuri albe, nevinovatia.

Luna, sidefandu-si lumina peste casa si gradina, peste tarmi si mare, strabatea prin geamuri si-si prafuia argintul albastriu si roz pe marmore si pe alabastrul corpului. Dar, o data cu razele lui Selene, o infasurara si fluidizarile lui Eros, care, din departarea departarilor, o descoperisera, umplandu-i visul cu corpul si cu chipul lui Thalassa si strafulgerandu-i-le in simturi si in simtiri.

Iar neincetand de a se face zmeu si neincetand sa-i fure buzele, el se instapani cu incetul si peste gandul parintilor copilei si spori intr-insii dorinta pe care o aveau de mult s-o trimita la Odesa - in tovarasia unei doamne ce se inapoia in acel oras - la niste rude pe care le aveau acolo, calatorie ce i-ar fi intarit sanatatea si ar fi dedat-o putin si cu viata, cu lumea.

Ziua plecarii, ce sosi in sfarsit, puse in miscare vasul pe care Caliope se urca sub un cer de cristal azuriu si pe o mare albastra cum este apa unor lacuri din Pirinei inchisa in cupa scobitelor stanci.

Dar cu cat vasul se departa de tarm, pe atat o usoara adiere isi flutura tot mai puternic aripele. Capitanul, care nu traise zadarnic viata valurilor, presimtise o putincioasa vijelie, iar in prevederea ei, isi luase masurile.

si nici nu se inselase, caci nu trecu mult si marea tresari adanc. Niste nori ce iesisera ca din pamant se asezara in fata vasului si urcara grabiti culmile cerului. Apa, batuta ca de mii de bice, se spumega. Brazde puternic rasturnate o sapara. Alti nori, Dumnezeu stie de unde veniti, se unira cu cei dintai si valurile isi incepura lupta. Pasagerii coborara in saloane si cabine.

Zbuciumata de ape, corabia parea ca se opreste, ca nu mai este purtata inainte nici de aburi, nici de panze. intr-o clipa, matrozii oblonira ferestrele. Tunetele nu se auzeau inca, dar fulgerele isi incrucisau sabiile, departe.

Peste insula, care zacea tocmai la celalalt tarm al marii, furtuna, fiindca vantul venea dintr-acolo, bantuia cu o grozavie si mai fioroasa.

Dar Thalassa isi inchisese obloanele inca de la inceputul ei si se culcase pe pat. Ochii lui, tintiti pe intunericul rosu al carbunilor, il cufundara in curand intr-o groapa de intuneric...

Vasul, in vremea aceasta, scurta departarile ce-l desparteau de insula, cu toate ca abia isi mai croia drumul printre valuri. Capitanul, care simtise ca vijelia il fura cu totul din drumul Odesei, cercase cu ajutorul panzelor si al carmei - cu al masinii - sa infranga marea si vantul.

Asmutit de Eros, Eol, nevazut de ochi omenesti, se cocotase tocmai in varful unui catarg si, hohotind de bucurie prin funii, impingea de acolo vasul, ca si cum i-ar fi luat el comanda, catre zarile preursirei lui. Izbite de valuri, obloanele si geamurile ferestrelor inchise zornaiau ca niste tipsii de arama, iar grelele roti ale carului de foc din nori isi uruiau sus rostogolirile.

Dar bubuirea unei caderi de trasnet in apropierea insulei arunca pe Thalassa in picioare. Noaptea dimprejurul lui era insa mai neagra ca oricand si caminul, in care carbunii se stinsesera, zacea mort si nedeslusit in mijlocul ei.

Singura cugetare ce-i licari atunci in minte fu ca el a murit, iar groaza ce-l cuprinse, in loc sa-l duca spre fereastra, il dete inapoi spre pat, il rasturna de-a lungul lui, si, indeplinind ce trebuia sa se intample, ii agata de coltul buzelor inflorirea albilor ghiocei cu care ielele ii daruiesc pe cei care i-au prins in horele lor...

Dar cerul ce se scufunda cu totul in catran isi cobora peste mare urgia si, in curand, nu mai fu nici insula, nici mare, nici cer... in curand nu mai fu nimic...




Cimpoi si tibicine
Dies irae
Epoda rosie
Erebos
Eros
Grijania de foc
Impartasania din urma
Noaptea de argint
Priap
Pronaos
Ultra coelos
Zile de aur


Aceasta pagina a fost accesata de 778 ori.