Grijania de foc

Grijania de foc

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti



...Dar - ora lui Priap fu peste Caliope si un strigat urmat de vorbe inganate si de alte strigate, taie aerul.

Pe jertfelnic se misca o lupta ce, amestecata cu strigatele, se rasuci intr-o incolacire de vartej si carnea feciorelnica se munci ea singura, spre a face via teaca a unui palos.

Nu trecu insa mult si Thalassa paru Caliopei inspaimantator si ea cauta sa-l inlature, infingandu-si dintii in unul din umerii lui. Dar ochii ei intalnira ochii de flacari si crezu ca vede pe insusi zeul luminii, pe Helios, in care primi sa se cufunde si sa moara. Carnurile ei sfasiate tipau zadarnic. Un nou vartej o lua pe limbile lui de foc si o ridica de la pamant. Peretii, jertfelnicul pe care era rastignita, tavanul, se pusera in miscare si, ametind-o si sfarsind-o, luandu-i vazul si rasuflarea, o imbrancira cu capul in jos intr-o vultoare de intuneric rosu.

Mainile de foc ce treceau peste ea o framantau ca pe o paine si, nimicindu-i putinta oricarei miscari, faceau loc unei nemilostenii ca de rat, ce i se infigea in carnurile ranite, ce i le scotocea cu lacomie, si ce, croindu-si fagasul printre ele, si-l adancea.

De fapt, scris este la carte ca din durere sa nasca placerea si ca marimea ei sa fie deopotriva cu pangarirea si cruzimea savarsita, cat si cu zvarcolirile nesupunerii intampinate.

si tot la carte scris sta ca umilirea si silnicia unei fapturi ale carei impotriviri au fost inlaturate sa inzeceasca bucuria izbanzii biruitorului si sa destepte in aceeasi masura pe a biruitului.

Caci, orice s-ar zice, multumirea sa simti ca mori este tot asa de mare ca si cea pe care ti-o da viata.

si tot asa: placere este sa razbesti pe altul in bataie si placere este sa fii razbit de dansul.

si pentru aceasta, Caliope, care murea si nu murea si care s-ar fi facut fiara ca sa-l sfasie, nu-l vrea, dar il strangea in brate, isi lipea pieptul de al lui si lasa buzele sa-i fie supte de lipitorile pe care le simtea ca-i beau sufletul.

Ea se imbata de durere cum te imbeti de vin si hohotea de plans fiindca se vedea batjocorita cu atata nerusinare si cruzime. La urma urmei o mai cuprindea si alt necaz: cel ca nu era in putinta ei sa-si asemuiasca sufletul asa de cu desavarsire cu al lui incat sa nu mai intocmeasca cu preaiubitul - cu zeul si cu mizerabilul - decat o aceeasi bataie de inima. De asta data cine facea pe calul nu mai era insa Thalassa, si zabalele in gura le purta ea.

in boiestru sau in trap, cand de voie, cand de nevoie, cea care pleca, de asta data, era ea. Thalassa, desi imprejurarile nu-i ingaduisera nici sa-si propteasca cel putin picioarele in scari, o stapanea cu intregul corp aplecat spre gatul ei, pe dupa care isi trecea un brat, pe cand, cu soldurile si cu bratul care ii ramasese liber, o impingea catre mistuitorul pisc al voluptatilor, de unde, apoi, o facea sa-si ia vant, sa sara cu el in soare, unde cadea in mijlocul unor improscari de aur topit, ce intrau in ea si ce se varsau imprejuru-i.

Grijania liturghiei de foc cu care lua cunostinta ii era turnata iute - foarte iute - dar clipele erau veacuri, printre care Priap incetinea miscarile lui Thalassa, i le oprea chiar, spre a-l repezi si mai nabadaios catre iconostasul din fundul altarului Venerei, si pe care, ajungandu-l, il zguduia cu tepene lovituri ca de berbece cand bate taracii la o moara.

Cu obrazul jupuit si sangerat de frecusurile primite, copilandrul caruia, in acest locas, i s-a dat slujba sa miste cadelnita in fata popii si sa raspunda cu "Doamne miluieste si aleluia" la boscorodelile rugaciunilor, strans cu usa de vladica, pe care il gasise capiala, se scrivea de plans, tremura varga si nu se hotara cu nici un chip sa umple potirul a doua oara cu vinul tainei.

Dar cu Preasfantul nu era de glumit: ii tragea dascaliciului de-i mergeau fulgii; il facea sa vada stele verzi, si dandu-l cu capul cand de un perete, cand de altul, se pomenea cu el ca o rupe si cu "aleluia", si cu "Doamne miluieste", si ca le striga, apoi, cu glas tare, pe amandoua, pana zicea ca nu e el.

Piciul, insa, o baga pe maneca, fiindca vedea ca slujba nu se mai sfarseste, isi spunea ca s-au dus boii dracului si se hotara, orice ar fi sa iasa, sa nu mai dea semn de viata, sa faca pe mortul. Dar tarnuielile pe care i le da arhiereul il scoteau din indaratnicie, iar, desi era aproape o rana in intregimea lui, il faceau sa toarne si sa primeasca neincetat cuminecatura...

Caliope, din al saptelea cer de care trecuse, se pomenea in al optulea si din acesta se izbea pe nerasuflate de nimicitorul prag al celui de al noualea, in care intra - si in care ochii nu mai vad, urechile nu mai aud si limba aproape cu moarte se leaga.

Pe dinauntru, templul ardea dintr-o parte in alta in flacari de gheena. Mozaicurile de pret, pangarite cu sange inchegat, il prefaceau intr-o urlatoare Sfanta Sofie la intrarea paganilor in ea.

Cat tinu pentru Caliope acea vecinicie si care i-au fost simtirile si cugetarile in vremea cat ea a dainuit, cine ar sti sa spuna? Este, poate, mai aproape de adevar ca pe cand o ardeau toate flacarile si o duceau toate vartejurile, ea n-avea nici un gand si ca, afara de simtirea schingiuirii si a placerii, abia isi da seama ca un Thalassa care si-a iesit din minti o tinea inclestata intre brate de otel, ca-i sfasiase mai intai imbracamintea si ca - dracesc si dumnezeiesc - ii batea acum in suflet si in corp, cu grele lovituri de ciocan, cele noua ceruri si cele noua iaduri.

Dar soarele, aprinzand parul lui Thalassa, care ii murise o clipa pe sani, ii puse pe cap un coif de aur si imbucand paganestile tibicine ale neronianelor izbanzi, il lipi mai strans de ea si din al noulea cer, dincolo de care s-ar fi crezut ca e numai nimicul, o duse - printre scrasniri de dinti si lacrimi - in al zecelea si in al unsprezecelea si nu se opri - desfiintandu-se si desfiintand-o - decat in al douasprezecelea si cel de pe urma.

De ciuda si de manie, Eros, care vedea osebirile dintre suflete pastrandu-si puterea, isi acoperea fata, caci din nici o parte - fie din lumea sufleteasca, fie din cea planetara - nu se ivea intoarcerea lui doua catre una, si numerile isi duceau inainte seriile, iar tot ce este isi urma miscarea, si deci viata, prin neasemanarile din acest tot.

Dezbracat de gloria lui, soarele astupa cu un ochi ca de foc intrarea sanctuarului, raspandind pe pereti o sfasietoare moarte de zi, iar dintre Caliope si Thalassa, cel care se destepta mai intai din nesimtire fu dansul. La o deplina constiinta a vietii el nu se intoarse insa indata. Se urcase prea sus si legea care voieste ca adancimea prapastiilor sa stea in stransa si dreapta legatura cu inaltimea culmilor atinse ii masurase caderea pe urcarea savarsita.

Neputand sa strabata si sa ramana in cerul nefiintei, pamantul il relua in ticalosiile si noroiul lui, cu aceeasi putere cu care Thalassa nazuise catre nimicire.

Soarele isi scurta pe marmore trambitele, pe care el nu le mai imbuca pentru a canta biruinti, ci jalnice duiosii, ca ale cornurilor de vanatoare ce se intarziaza in departarile de un albastru-inchis al padurilor cuprinse de noapte.

Dar din corpurile ce nu se clintisera spre a-si despreuna imbratisarea in care ar fi voit sa-si lase viata, tot ce era dumnezeiesc se stergea o data cu jarurile ce mureau in oglindirea marmorelor, iar din cele patru colturi ale incaperii se desfasurau pe pereti niste mari si intunecate draperii, ca si cum piatra de onix ar fi fost catafalcul pe care doua fiinte moarte de dragoste si-ar dormi somnul de veci.

Nori negri brazdau apusul in dreptul soarelui, pe care il inghitisera inainte ca el sa scapete. Cateva stele licareau la marginile acestor nori si trimitandu-si nehotaratele naluci galbene pe peretele din fund, semanau cu jalnicele faclii ce ard la capataiul unui cosciug.

Dar vantul se iutise si gramadind nori peste nori ii spintecase cu taioase incrucisari de fulgere si le sparsese apa, potopind-o peste insula.

si numai intru tarziu Thalassa lua realitatea in carca si o duse s-o aseze dinaintea vetrei din odaia pe care flacarile din sufletul lui o largisera odinioara intr-o nemarginita imparatie.

Iar atata cat mai tinu noaptea, Eros isi planse de la pamant la cer infrangerea si Priap isi ranji bucuria.




Cimpoi si tibicine
Dies irae
Epoda rosie
Erebos
Eros
Grijania de foc
Impartasania din urma
Noaptea de argint
Priap
Pronaos
Ultra coelos
Zile de aur


Aceasta pagina a fost accesata de 762 ori.